Apostolatul

Precum vuietul oceanului se compune din zgomotul fiecărui val în parte, astfel sfinţenia apostolatului vostru se compune din virtuţile personale ale fiecăruia dintre voi.

Trebuie să fii „om al lui Dumnezeu“, om de viaţă interioară, om de rugăciune şi de sacrificiu. — Apostolatul tău trebuie să fie o supraabundenţă a vieţii tale „pe dinăuntru“.

Unitate. — Unitate şi supunere. La ce bun să vreau piesele separate ale unui ceasornic, chiar foarte valoroase fiind, dacă astfel nu-mi pot arăta ora?

Nu-mi faceţi „bisericuţe“ în activitatea voastră. — Ar însemna să micşoraţi valoarea apostolatului: căci dacă „bisericuţa“ ajunge, până la urmă!, să conducă o întreprindere universală… cât de repede întreprinderea universală va sfârşi prin a fi „bisericuţă“!

Îmi spuneai cu amărăciune: sunt multe drumuri! — Trebuie să fie: pentru ca toate sufletele să-şi poată găsi drumul, în această minunată diversitate.

   Stare de confuzie? — Alege o dată pentru totdeauna: şi confuzia se va transforma în siguranţă.

Bucură-te, dacă vezi că alţii fac un bun apostolat. — Şi cere-i lui Dumnezeu, pentru ei, har abundent şi răspuns la acest har.

   Apoi tu, urmează-ţi drumul: convinge-te că nu ai altul.

E un gând rău dacă te doare că alţii lucrează pentru Cristos, fără să se bazeze pe munca ta. — Aminteşte-ţi de acest pasaj din Sfântul Marcu: „Învăţătorule, am văzut pe unul izgonind demoni în numele tău, dar care nu mergea după noi şi l-am oprit, pentru că nu merge după noi. Isus, însă, răspunse: Nu-l opriţi, căci nu este nimeni, care să facă minuni în numele meu, şi să mă poată grăi de rău îndată după aceea. Cine nu este împotriva voastră este pentru voi”.

Degeaba te străduieşti în atâtea activităţi exterioare, dacă-ţi lipseşte Iubirea. — E ca şi cum ai coase cu un ac fără aţă.

   Ce păcat dacă până la urmă vei fi făcut apostolatul „tău“ şi nu al „Lui“!

Cu bucurie te binecuvântez, fiule, pentru această credinţă în misiunea ta de apostol care te-a făcut să scrii: „Nu încape îndoială: viitorul este sigur, poate în ciuda faptelor noastre. Dar trebuie să fim una cu Capul — «ut omnes unum sint!» —, în rugăciune şi în sacrificiu“.

Cei care, lăsând altora acţiunea, se roagă şi suferă, nu vor străluci aici, dar cu cât folos va lumina coroana lor în Împărăţia Vieţii! Binecuvântat să fie „apostolatul suferinţei“!

Este adevărat că am numit apostolatul tău discret „tăcută şi operativă misiune“. — Şi n-am nimic de rectificat.

Mi se pare atât de bună devoţiunea ta pentru primii creştini, încât mă voi strădui să o încurajez, pentru ca să exersezi — ca şi ei —, pe zi ce trece cu mai mult entuziasm, acest apostolat eficace de discreţie şi de confidenţă.

Când vei pune în practică apostolatul tău de „discreţie şi de confidenţă”, nu-mi spune că nu ştii ce ai de spus. Pentru că — îţi voi spune cu psalmul — „Dominus dabit verbum evangelizantibus virtute multa“ — Domnul pune în gura apostolilor săi cuvinte pline de rod.

Aceste cuvinte, strecurate la timp în auzul prietenului care şovăie; acea conversaţie îndrumătoare pe care ai ştiut să o provoci oportun; şi sfatul profesional care îi îmbunătăţeşte activitatea universitară; şi discreta indiscreţie, care te face să-i sugerezi nebănuite orizonturi de zel… Toate acestea sunt „apostolatul confidenţei“.

„Apostolatul prânzului“: este vechea ospitalitate a Patriarhilor, cu căldura frăţească din Betania. — Când se practică, parcă se întrevede pe Isus, în fruntea mesei, precum în casa lui Lazăr.

Este urgent să recreştinăm sărbătorile şi obiceiurile populare. — Este urgent să evităm ca spectacolele publice să fie considerate în această disjuncţie: ori neroade, ori păgâne.

Cere-i Domnului să existe cine să lucreze în această operă urgentă, pe care o putem numi „apostolatul petrecerii“.

Despre „apostolatul epistolar“ îmi exprimi un mare elogiu. — Scrii: „Nu ştiu cum să umplu hârtia despre lucruri ce pot fi folositoare pentru cel care primeşte scrisoarea. Când încep, îi spun Îngerului meu Păzitor că dacă scriu e cu scopul de a folosi la ceva. Şi chiar dacă nu voi spune decât nerozii, nimeni nu-mi poate răpi — nici să-i răpească — clipa pe care am petrecut-o cerând ceea ce ştiu că-i este mai de trebuinţă sufletului căruia i se adresează scrisoarea mea“.

„Scrisoarea m-a prins în zile triste, fără niciun motiv, iar lectura ei m-a însufleţit extraordinar, aflând cum lucrează ceilalţi“. — Şi altul: „Scrisorile dumneavoastră şi ştirile despre fraţii mei mă ajută ca un vis fericit, în această realitate palpabilă…“ — Şi altul: „Ce bucurie să primesc aceste scrisori şi să mă ştiu prietenul acestor prieteni!“ — Şi altul şi alţii o mie: „Am primit scrisoarea lui X şi mi-e ruşine gândindu-mă la lipsa mea de însufleţire, comparându-mă cu ei“.

   Adevărat că este eficace „apostolatul epistolar“?

„Venite post me, et faciam vos fieri piscatores hominum“ — veniţi după mine şi vă voi face pescari de oameni. — Nu-s lipsite de mister aceste cuvinte întrebuinţate de Domnul: oamenii — asemeni peştilor — trebuie prinşi de cap.

   Câtă adâncime evanghelică are „apostolatul inteligenţei“!

Ţine de condiţia umană să apreciezi puţin ceea ce costă puţin! — Aceasta este raţiunea pentru care îţi recomand „apostolatul de a nu da“.

   Niciodată să nu renunţi să percepi ceea ce ţi se cuvine în mod rezonabil şi echitabil pentru exerciţiul profesiunii tale, dacă această profesiune este instrumentul apostolatului tău.

„N-avem, oare, facultatea de a lua în călătoriile noastre o femeie, soră întru Cristos, ca să ne asiste, aşa cum fac ceilalţi apostoli şi rudele Domnului şi însuşi Petru?“

   Aceasta o spune Sfântul Paul în prima scrisoare către Corinteni. — Nu se poate să fie dispreţuită colaborarea „femeii în apostolat“.

„La scurt timp după aceea — citim în capitolul VIII din Sfântul Luca — Isus umbla prin cetăţi şi sate, predicând şi ducând Vestea cea Bună a Împărăţiei lui Dumnezeu. Cu El se aflau cei doisprezece şi unele femei, care fuseseră vindecate de duhuri rele şi de boli: Maria numită Magdalena, din care ieşiseră şapte demoni; Ioana, soţia lui Cuza, economul lui Irod; Suzana şi multe altele care îi ajutau din avutul lor“.

   Copiez. Şi-i cer lui Dumnezeu ca, dacă mă citeşte vreo femeie, să fie cuprinsă de o sfântă invidie, plină de folos.

Femeia este mai tare decât bărbatul şi mai credincioasă, în ceasul durerii. — Maria din Magdala şi Maria lui Cleopa şi Salomeea.

   Cu un grup de femei curajoase ca acestea, strâns unite în jurul Fecioarei Îndurerate, ce lucrare pentru suflete s-ar face în lume!