Începutul este al tuturor; perseverenţa, a sfinţilor.

   Perseverenţa ta să nu fie consecinţa oarbă a primului impuls, opera inerţiei: să fie o perseverenţă reflexivă.

Spune-I: ”Ecce ego quia vocasti me!“ — Iată-mă, pentru că m-ai chemat!

Te îndepărtaseşi de drum şi nu te întorceai căci îţi era ruşine. — E mai logic să te ruşinezi pentru că nu te-ai corectat.

”Adevărul este că nu trebuie să fii vreun erou — îmi mărturiseşti — pentru ca, fără extravaganţe şi nici gogomănii, să ştii a te izola atât cât este nevoie, după caz... şi să stărui“. — Şi adaugi: ”Atâta timp cât împlinesc normele pe care mi le-a dat, nu mă preocupă intrigile şi bazaconiile din jur; ceea ce m-ar speria este să-mi fie frică de asemenea micimi“. — Minunat.

Încurajează şi păstrează acest ideal atât de nobil care s-a născut în tine. — Iată că multe flori se deschid primăvara, dar puţine leagă rod.

Descurajarea este duşmanul perseverenţei tale. — Dacă nu lupţi împotriva descurajării, întâi vei deveni pesimist şi apoi căldicel. — Fii optimist.

Haide, haide: după atâta ”Cruce, Doamne, Cruce!“ se vede că doreai o cruce pe placul tău.

Statornicie, pe care nimic să nu o tulbure. Ai nevoie de ea. Cere-o lui Dumnezeu şi fă ce poţi ca s-o obţii: pentru că este cel mai bun mijloc ca să nu te abaţi de la drumul rodnic pe care ai început să păşeşti.

Nu poţi ”urca“. — Nu este de mirare: căderea aceea!...

   Perseverează şi vei ”urca“. Aminteşte-ţi ce spune un autor spiritual: bietul tău suflet este asemeni unei păsări cu aripile încă împotmolite în noroi.

   Îţi trebuie sori din cer şi eforturi personale, mici şi constante, pentru a smulge aceste înclinări, aceste închipuiri, această decădere: acest noroi lipit de aripile tale.

   Şi te vei simţi liber. — Dacă perseverezi, vei ”urca“.

Mulţumeşte-i lui Dumnezeu pentru că te-a ajutat şi înveseleşte-te de victorie. — Cât de profundă este bucuria pe care o simte sufletul tău, după ce ai răspuns!

Chibzuieşti... bine, la rece: câte îndreptăţiri de a-ţi părăsi datoria! — Şi vreuna, se pare, capitală.

   Văd, fără îndoială, că ai îndreptăţiri. Dar nu ai dreptate.

”Mi-a trecut entuziasmul“, mi-ai scris. — Tu nu trebuie să lucrezi din entuziasm, ci din Iubire: cu conştiinţa datoriei, care înseamnă abnegaţie.

De neclintit: aşa trebuie să fii. — Dacă mizeriile altora sau ale tale te fac să şovăi în perseverenţă, îmi formez o tristă părere despre idealul tău.

   Hotărăşte-te o dată pentru totdeauna.

Ai o slabă părere despre drumul tău, dacă, simţindu-te nepăsător, crezi că l-ai pierdut: e ora încercării; de aceea mângâierile sensibile ţi-au fost retrase.

Absenţă, izolare: încercări pentru perseverenţă. — Sfânta Liturghie, rugăciune, sacramente, sacrificii; împărtăşirea sfinţilor!: arme pentru a ieşi învingător din încercări.

Binecuvântată perseverenţa măgarului care învârte roata puţului de apă! Necontenit, acelaşi ocol. — O zi după alta: toate egale.

   Fără asta, nu ar exista maturitate a roadelor, nici belşug în livadă şi nici arome în grădină.

   Poartă gândul acesta în viaţa ta interioară.

Care este secretul perseverenţei?

   Este Iubirea. — Îndrăgosteşte-te, şi nu-”L“ vei părăsi niciodată.