Îmi dai impresia că-ţi duci inima în mână, ca şi cum ai oferi o marfă: cine o vrea? — Dacă nu o doreşte nicio făptură, o vei dărui lui Dumnezeu.

   Crezi că astfel au făcut sfinţii?

Făpturile pentru tine? — Făpturile pentru Dumnezeu: eventual, pentru tine prin Dumnezeu.

De ce să te apropii să bei din balta mângâierilor lumeşti, când poţi să-ţi îndestulezi setea în ape care ţâşnesc spre viaţa veşnică?

Desprinde-te de făpturi până te vei goli de ele. Căci — spune Sfântul Papă Grigore — diavolul nu are nimic propriu în această lume şi merge despuiat la bătălie. Dacă tu te duci îmbrăcat să lupţi cu el, vei cădea repede la pământ: pentru că va avea de unde să te apuce.

Parcă îngerul tău ţi-ar spune: ai inima plină de atâta afecţiune umană!... — Şi apoi: asta vrei să păzească îngerul tău păzitor?

Detaşare. — Cât e de greu!... — Ce n-aş da să nu am alte legături decât trei cuie şi nici altă senzaţie în trup decât crucea!

Nu presimţi că te aşteaptă mai multă pace şi mai mare unire dacă răspunzi acelui har extraordinar care îţi cere o detaşare totală?

   — Luptă pentru El, pentru a-I plăcea; dar întăreşte-ţi speranţa.

Hai!, cu dăruire şi ca un copil, spune-I: ce-mi vei da când îmi ceri ”asta“?

Ţi-e teamă că vei deveni rece şi nepăsător faţă de toţi. Atât de mult vrei să te desprinzi!

   — Lasă grija asta: dacă eşti al lui Cristos — în întregime al lui Cristos! — pentru toţi vei avea — tot de la Cristos — foc, lumină şi căldură.

Isus nu se mulţumeşte cu o parte vrea totul.

Nu vrei să te supui voinţei lui Dumnezeu... şi te pliezi, în schimb, voinţei oricărei făpturi şterse.

Nu ieşi din firea lucrurilor: dacă Dumnezeu însuşi ţi se dăruieşte, la ce bun acest ataşament de făpturi?

Acum e cu lacrimi. — Doare, ah? — Fireşte, omule!: tocmai de aceea ai fost lovit aici.

Inima ta şovăie şi cauţi un sprijin pe pământ. — Bine; dar ai grijă ca sprijinul pe care-l alegi ca să nu cazi, să nu devină o greutate moartă care să te târască, un lanţ care să te înrobească.

Spune-mi, spune-mi: aceasta... e o prietenie sau un lanţ?

Faci risipă de duioşie. — Şi îţi spun: iubire faţă de aproapele tău, da: întotdeauna. — Dar — ascultă-mă bine, suflet de apostol — de la Cristos este şi doar pentru El, acest sentiment pe care Domnul însuşi l-a pus în pieptul tău. — Apoi... nu-i aşa că, deschizând vreun zăvor al inimii tale — şi de şapte zăvoare ai nevoie — nu doar o dată şi-a făcut apariţia norişorul îndoielii, plutind în orizontul tău supranatural... şi te întrebi, chinuit în ciuda purităţii intenţiei tale: oare nu am mers prea departe în manifestările mele exterioare de afecţiune?

Inima, la o parte. Mai întâi, datoria. — Dar în îndeplinirea datoriei pune inimă: adică gingăşie.

Dacă ochiul tău drept te scandalizează..., scoate-l şi aruncă-l departe! — biata inimă, ea este cea care te scandalizează!

   Strânge-o, stoarce-o cu propriile tale mâini: nu-i oferi consolări. — Iar dacă ţi le cere, plin de nobilă compasiune, spune-i încet, ca o confidenţă: ”Inimă, inimă pe cruce!, inimă pe cruce!

Cum se simte această inimă? — Nu te îngrijora: sfinţii — care erau fiinţe foarte robuste şi normale, ca tine şi ca mine — simţeau şi ei aceste înclinaţii ”naturale“. Şi dacă nu le-ar fi simţit, puţin merit ar fi avut reacţia lor ”supranaturală“ de a-şi păstra inima — sufletul şi trupul — pentru Dumnezeu, în loc de a o dărui vreunei făpturi.

   De aceea, odată înţeles drumul, cred că slăbiciunea inimii nu trebuie să fie un obstacol pentru un suflet hotărât şi ”foarte îndrăgostit“.

Tu... care pentru o dragoste oarecare, pământească, ai trecut prin atâtea josnicii, crezi că îl iubeşti cu adevărat pe Cristos şi nu poţi trece, pentru El, prin această umilinţă?

Îmi scrii: ”Părinte am... o durere ca de măsele, în inimă“. — Nu o iau în glumă, căci înţeleg că ai nevoie de un dentist bun care să-ţi facă nişte extracţii.

   Dacă te vei lăsa!...

”Ah! Dacă aş fi rupt-o de la început!“, mi-ai zis. — Să dea Domnul să nu mai trebuiască să repeţi această exclamaţie tardivă!

”Am zâmbit când aţi vorbit despre «socoteala» pe care Mântuitorul are să v-o ceară dumneavoastră. Nu, pentru dumneavoastră toţi, El nu va fi Judecător — în sensul aspru al cuvântului — ci doar simplu, Isus“. — Această frază, scrisă de un Episcop sfânt, care a mângâiat multe inimi întristate, poate să aducă multă mângâiere inimii tale.

Te zdrobeşte durerea pentru că o primeşti cu laşitate. — Primeşte-o curajos, cu spirit creştin şi o vei preţui ca pe o comoară.

Cât de clar este drumul!... Cât de vizibile obstacolele!... Cât de bune sunt armele pentru a le învinge!... — Şi totuşi, câte devieri şi câte poticniri! Nu-i aşa?

   — Este firişorul subtil — lanţ: lanţ de fier forjat —, pe care tu şi eu îl cunoaştem, şi pe care nu vrei să-l rupi, el este cauza care te îndepărtează de drum şi care te face să te poticneşti şi chiar să cazi.

   — Ce aştepţi ca să-l rupi... şi să înaintezi?

Merită iubire..., Iubirea!