Viaţă supranaturală

Oamenii au o viziune plană, lipită de pământ, pe două dimensiuni. — Când vei trăi o viaţă supranaturală, vei dobândi de la Dumnezeu a treia dimensiune: înălţimea, şi odată cu ea, relieful, greutatea şi volumul.

Dacă pierzi sensul supranatural al vieţii tale, caritatea ta va deveni filantropie; puritatea, decenţă; mortificarea, prostie; penitența ta, bici; şi toate lucrările tale vor fi sterpe.

Tăcerea e ca portarul vieţii interioare.

Paradox: este mai accesibil să fii sfânt decât savant, dar este mai uşor să fii savant decât sfânt.

Să te distrezi. — Ai nevoie să te distrezi!… deschizând mult ochii pentru ca să intre bine în ei imaginile lucrurilor, sau închizându-i aproape, datorită miopiei tale…

   Închide-i de tot!: trăieşte viaţa interioară şi vei vedea, într-un colorit şi relief nebănuit, minunile unei lumi mai bune, unei lumi noi: şi vei fi în relaţie cu Dumnezeu… şi-ţi vei cunoaşte nimicnicia… şi te vei îndumnezei… cu o îndumnezeire care, apropiindu-te de Tatăl tău ceresc, te va înfrăţi mai mult cu fraţii tăi, oamenii.

Aspiraţie: Să fiu bun şi toţi ceilalţi mai buni ca mine.

Convertirea este un fapt de-o clipă. — Sfinţirea este operă de-o viaţă.

Nimic nu-i mai bun pe lume decât a fi în harul Domnului.

Puritatea intenţiei. — O vei avea mereu, dacă, mereu şi în toate, cauţi doar să-l mulţumeşti pe Dumnezeu.

Pătrunde în rănile lui Cristos cel răstignit. — Acolo vei învăţa să-ţi înfrânezi simţurile, vei avea viaţă interioară şi-i vei oferi Tatălui, neîncetat, durerile Domnului şi ale Mariei, ca să plăteşti pentru datoriile tale şi pentru toate datoriile oamenilor.

Nerăbdarea ta sfântă întru a-L sluji, nu îi este neplăcută lui Dumnezeu. — Dar va fi stearpă dacă nu e însoţită de o adevărată îmbunătăţire a conduitei tale zilnice.

Să te îndrepţi. — În fiecare zi câte puţin. — Aceasta este lucrarea ta perpetuă dacă într-adevăr vrei să devii sfânt.

Ai obligaţia de a te sfinţi. — Şi tu. — Cine crede că acesta este lucru exclusiv pentru preoţi şi călugări?

   Tuturor, fără excepţie, le-a zis Domnul: „Fiţi desăvârşiţi, precum Tatăl meu ceresc desăvârşit este“.

Viaţa ta interioară precis trebuie să însemne: să începi… şi să reîncepi.

În viaţa interioară ai cugetat, pe îndelete, la frumuseţea de „a sluji“ cu bunăvoinţă reînnoită?

Nu se zăreau plantele, acoperite de zăpadă. — Şi plugarul, stăpânul câmpului, comentă cu bucurie: „acum ele cresc înăuntru“.

— M-am gândit la tine: la inactivitatea ta silită…

— Spune-mi: creşti, de asemenea, „înăuntru“?

Dacă nu eşti stăpân pe tine însuţi, chiar de eşti puternic, ceea ce stăpâneşti tu îmi pricinuieşte durerea şi râsul.

E dur să citeşti, în Sfintele Evanghelii, întrebarea lui Pilat: „Pe cine voiţi să vi-l eliberez, pe Baraba sau pe Isus, care se numeşte Cristos?“ — Este şi mai dureros să auzi răspunsul: „Pe Baraba!“

   Încă şi mai îngrozitor e să-mi dau seama că — de multe ori! — depărtându-mă de drum, am spus şi eu „pe Baraba!“ şi am adăugat: „pe Cristos?… «Crucifige eum!» — Răstigneşte-L!“

Toate acestea, care te preocupă pentru moment, au mai multă sau mai puţină importanţă. — Ceea ce este absolut important e să fii fericit, să te mântuieşti.

Lumină nouă! — Cât te bucuri pentru că Domnul te-a făcut să descoperi alte zări!

— Foloseşte clipele acestea: e momentul să izbucneşti în cânt, în imn de mulţumire: şi e, de asemenea, momentul să scuturi praful din cutele sufletului tău, să părăseşti orice rutină, să făptuieşti cu mai mult spirit supranatural, să-l fereşti pe aproapele tău de un posibil scandal…

— Într-un cuvânt: recunoştinţa ta să se manifeste printr-o hotărâre concretă.

Cristos a murit pentru tine. — Tu… ce trebuie să faci pentru Cristos?

Experienţa ta personală — acest dezgust, această îngrijorare, această amărăciune — te face să trăieşti adevărul cuvintelor lui Isus: nimeni nu poate sluji la doi stăpâni!