„Părinte — îmi spunea flăcăiandrul acela (ce s-o fi ales de el?), bun student de la Centrală — , mă gândeam la ce mi-aţi spus dumneavoastră… că sunt fiu al lui Dumnezeu! Şi m-am surprins mergând pe stradă cu corpul «îngâmfat» şi mândru pe dinăuntru… fiu al lui Dumnezeu!“

   L-am sfătuit, stăpân pe conştiinţă, să-şi cultive „mândria“.