Copilăria spirituală cere supunerea raţiunii, ceea ce e mai dificil decât supunerea voinţei. — Pentru a supune raţiunea se cere, pe lângă harul lui Dumnezeu, un necontenit exerciţiu al voinţei, care să spună nu, aşa cum spune nu cărnii, de fiecare dată şi întotdeauna, rezultând deci paradoxul că cel ce urmează „Micul drum al copilăriei“, pentru a deveni copil, e nevoit să-şi întărească şi să-și îmbărbăteze voinţa.