Voinţa noastră, cu ajutorul harului, e atotputernică înaintea lui Dumnezeu. — Astfel, privind toate păcatele faţă de Domnul, dacă-i spunem lui Isus, cu voinţă eficientă, mergând cu tramvaiul, de exemplu: „Dumnezeul meu, aş vrea să fac tot atâtea acte de iubire şi de ispăşire, de câte ori se învârte fiecare roată a acestui vagon“, chiar în aceeaşi clipă, înaintea lui Isus, în mod real l-am iubit şi am ispăşit aşa cum ne-a fost dorinţa.

   Această „copilărie” nu este decât copilăria spirituală: este eternul dialog dintre copilul nevinovat şi tatăl nebun după fiul lui:

   — Cât mă iubeşti? Spune! — Şi micuţul silabiseşte: „Mult, de mi-li-oa-ne!“