„Scrisoarea m-a prins în zile triste, fără niciun motiv, iar lectura ei m-a însufleţit extraordinar, aflând cum lucrează ceilalţi“. — Şi altul: „Scrisorile dumneavoastră şi ştirile despre fraţii mei mă ajută ca un vis fericit, în această realitate palpabilă…“ — Şi altul: „Ce bucurie să primesc aceste scrisori şi să mă ştiu prietenul acestor prieteni!“ — Şi altul şi alţii o mie: „Am primit scrisoarea lui X şi mi-e ruşine gândindu-mă la lipsa mea de însufleţire, comparându-mă cu ei“.

   Adevărat că este eficace „apostolatul epistolar“?