Lucruri mărunte

Tot ce faci, fă-o din Iubire. — Astfel, nu există lucruri mărunte: totul este mare. — Perseverenţa în lucrurile mărunte, din Iubire, înseamnă eroism.

Cât de mult valorează o mică faptă făcută din Iubire!

Vrei cu adevărat să fii sfânt? — Îndeplineşte-ţi mica îndatorire de fiecare clipă: fă ceea ce trebuie să faci şi fii în ceea ce faci.

Ai rătăcit drumul dacă dispreţuieşti faptele mărunte.

„Marea”sfinţenie constă în a-ţi îndeplini „micile îndatoriri“ de fiecare clipă.

Sufletele mari ţin foarte mult seama de lucrurile mărunte.

Pentru că ai fost „in pauca fidelis” — credincios în cele mărunte —, bucură-te de bucuria Domnului. — Sunt cuvintele lui Cristos. — „In pauca fidelis!…“ — Vei dispreţui acum lucrurile mărunte, când celui ce le păzeşte i se propune mărirea cerească?

Nu judeca după micimea începuturilor: odată mi s-a arătat că nu se pot deosebi după mărime seminţele ce vor da iarbă de-un an de cele ce vor produce arbori seculari.

Nu uita că pe pământ, tot ceea ce este mare a început prin a fi mărunt. — Ceea ce e mare din născare este monstruos şi piere.

Îmi spui: când se va ivi prilejul de a făptui ceva mare… atunci! — Atunci? Vrei să mă faci să cred, şi să crezi la rândul tău în mod serios, că vei fi învingător al Olimpiadei supranaturale, fără pregătire zilnică, fără antrenament?

Ai văzut cum au ridicat edificiul acela grandios, de o măreție impunătoare? — O cărămidă, apoi alta. Mii. Dar una câte una. — Şi saci de ciment, unul după altul. Şi pietre de temelie, care măsoară puţin faţă de anvergura clădirii. — Şi drugi de fier. — Şi lucrători care muncesc zi de zi, la aceleaşi ore…

   Ai văzut cum au înălţat acel edificiu de o măreţie impunătoare?… Pe seama lucrurilor mărunte.

Nu ai văzut în câte „lucruri mici“ se află iubirea umană? — Ei bine, tot în „lucruri mici“ se găseşte şi Iubirea divină.

Continuă să împlineşti exact îndatoririle momentului. — Munca aceasta — umilă, monotonă, măruntă — este rugăciune închegată în opere care te fac demn să primeşti harul celeilalte lucrări — mare, întinsă, adâncă — la care visezi.

Tot ceea ce întreprindem noi, bieţii oameni — chiar şi sfinţenia — este o ţesătură de mici fleacuri, care — după cât de dreaptă este intenţia — pot alcătui un splendid covor de eroism sau de josnicie, de virtuţi sau de păcate.

   Poemele eroice medievale istorisesc mereu isprăvi uriaşe, amestecate însă cu amănunte casnice din viaţa eroului. — Bine ar fi să preţuieşti — cu dreaptă măsură! — lucrurile mărunte.

Ai stat o clipă să chibzuieşti la suma enormă pe care o pot alcătui „mulţi puţini“?

A fost dură experienţa: nu uita învăţătura. — Marile tale laşităţi de acum merg — desigur — în paralel cu micile tale laşităţi zilnice.

   „Nu ai putut“ să ieşi învingător în cele mari, „pentru că nu ai vrut“ să învingi în cele mărunte.

Ai văzut strălucirea privirii lui Isus atunci când biata văduvă lasă în templu micul său obol? — Dă-i ceea ce poţi da: mult, puţin, nu înseamnă meritul, ci bunăvoinţa cu care dai.

Nu fi… prost: e adevărat că joci — în cel mai bun caz — rolul unui mic şurub în acest mare proiect al lui Cristos.

   Dar ştii ce înseamnă dacă şurubul nu e destul de strâns sau iese din locul său?: Piesele mai mari vor slăbi, sau roţile vor cădea făcute bucăţi.

   Munca va amorţi. — Poate că întreaga maşinărie va fi inutilizabilă.

   Ce lucru mare e să fii un mic şurub!