Sfânta curăţie

Sfânta curăţie o dă Dumnezeu când e cerută cu smerenie.

Ce frumoasă este sfânta curăţie! Dar nu e sfântă, nici plăcută lui Dumnezeu, dacă o lipsim de iubire.

   Iubirea este sămânţa care va creşte şi va da roade extrem de gustoase dacă e stropită cu apa curăţiei.

   Fără iubire, curăţia e nerodnică, iar apele sale sterile transformă sufletele într-o mlaştină, într-o baltă dezgustătoare, din care ies aburi de trufie.

Curăţie? — întreabă unii. Şi surâd. — Sunt tocmai cei ce se căsătoresc având trupul veştejit şi sufletul lipsit de vrajă.

   Vă promit o carte — dacă mă ajută Dumnezeu — care ar putea avea ca titlu: „Celibat, căsătorie şi curăţie“.

E nevoie de o cruciadă a bărbăţiei şi a curăţiei care să stăvilească şi să anuleze lucrarea primitivă a celor care cred că omul este un animal. — Şi această cruciadă este lucrarea voastră.

Mulţi trăiesc ca îngeri în mijlocul lumii. — Tu… de ce nu?

Când te vei hotărî cu tărie să duci o viaţă curată, castitatea nu va fi pentru tine o povară: va fi coroană a biruinţei.

Îmi scriai, medic apostol: „Ştim cu toţii din experienţă că putem fi caşti, trăind în veghere, cinstind Sfintele Sacramente şi stingând primele mici scântei ale poftei, nelăsând să apară vâlvătaia. Într-adevăr, tocmai printre cei caşti se numără oamenii cei mai integri, sub toate aspectele… Iar în rândul celor lascivi domină timizii, egoiştii, falsificatorii şi nemiloşii, caractere lipsite de virilitate“.

Eu aş vrea — mi-ai spus — ca Ioan , adolescentul, să aibă o confidenţă cu mine şi să mă sfătuiască: şi să mă însufleţească să dobândesc curăţia inimii.

   Dacă vrei cu adevărat, spune-i: şi vei avea curaj şi vei avea parte de sfat.

Lăcomia este avangarda necurăţiei.

Nu-ţi îngădui să stai de vorbă cu pofta dezordonată: dispreţuieşte-o.

Pudoarea şi modestia sunt surorile mai mici ale curăţiei.

Fără sfânta curăţie nu se poate persevera în apostolat.

Îndepărtează-mi, Isuse, această scoarţă slinoasă de putreziciune senzuală care-mi acoperă inima, pentru ca să simt şi să urmez cu uşurinţă atingerile Mângâietorului în sufletul meu.

Nu vorbi niciodată, nici măcar pentru a te plânge, despre lucruri sau întâmplări necurate. — Ai grijă, că este o materie mai lipicioasă decât smoala. — Schimbă tema conversaţiei, iar dacă nu este posibil, continuă, vorbind despre necesitatea şi frumuseţea sfintei curăţii, virtute a oamenilor care ştiu cât de mult preţuieşte sufletul lor.

Nu avea laşitatea de a fi „viteaz“: fugi!

Sfinţii nu au fost fiinţe diforme; cazuri pe care să le studieze un medic modernist.

   Au fost, sunt normali: din carne, ca a ta. — Şi au învins!

Desfrâul, chiar dacă se îmbracă în mătase… — Îţi voi spune când te voi vedea ezitând în faţa ispitei, care-şi ascunde necurăţia cu pretexte de artă, de ştiinţă… de iubire!

   Îţi voi spune, parafrazând un vechi proverb spaniol: „Desfrâul, de se-mbracă în mătase, tot desfrâu rămâne“.

Dacă ai şti cât valorezi!… — Sfântul Paul ţi-o spune: ai fost răscumpărat „pretio magno“ — cu mare preţ.

   Şi apoi îţi spune: „Glorificate et portate Deum in corpore vestro“ — Preamăreşte-l pe Dumnezeu şi poartă-l în trupul tău.

Când ai căutat tovărăşia unei satisfacţii senzuale… câtă singurătate, apoi!

Şi când te gândeşti că pentru o desfătare de o clipă, ce a lăsat în tine drojdie de fiere şi amărăciune, ai pierdut „drumul“!

„Infelix ego homo!, quis me liberabit de corpore mortis hujus?“ — Sărmanul de mine! Cine mă va elibera din acest trup al morţii? Astfel strigă Sfântul Paul. — Curaj: şi el lupta.

În clipa ispitei, gândeşte-te la Iubirea care te aşteaptă în cer: încurajează virtutea speranţei, care nu e lipsă de generozitate.

Nu te îngrijora, fie ce-o fi, câtă vreme nu consimţi. — Căci doar voinţa poate deschide poarta inimii şi introduce în ea acele lucruri execrabile.

În sufletul tău parcă auzi efectiv „această prejudecată religioasă!“… — Şi apoi, apărarea elocventă a tuturor mizeriilor bietei noastre cărni decăzute: „drepturile ei!“

   Când ţi se întâmplă aceasta, spune-i duşmanului că există lege naturală şi lege a lui Dumnezeu… şi Dumnezeu! — Dar şi iad.

„Domine!“ — Doamne! — „si vis, potes me mundare“ — dacă vrei, mă poţi vindeca.

   — Ce frumoasă rugăciune, pe care să o spui de multe ori cu credinţa bietului lepros, când ţi se va întâmpla ceea ce Dumnezeu şi tu şi eu ştim! — Nu după mult timp vei simţi răspunsul Învăţătorului: „Volo, mundare!“ — Vreau, fii curat!

Pentru a-şi apăra curăţia, Sfântul Francisc de Assisi s-a rostogolit în zăpadă, Sfântul Benedict s-a aruncat într-un mărăciniş, Sfântul Bernard s-a scufundat într-un lac îngheţat. — Tu ce ai făcut?

Curăţia desăvârşită a întregii vieţi a lui Ioan îl întăreşte în faţa Crucii. — Ceilalţi apostoli fug de pe Golgota; el, împreună cu Mama lui Cristos, rămâne.

   — Nu uita: curăţia fortifică, întăreşte caracterul.

Frontul Madridului. Vreo douăzeci de ofiţeri în nobilă şi veselă camaraderie. Se aude un cântec, apoi altul şi altul.

   Tânărului locotenent cu mustaţa neagră i-a fost îndeajuns să-l asculte pe primul:

Inimi împărţite

Mie nu-mi plac

Şi de-o dau pe a mea

Întreagă o dau.

   „Ce rezistenţă să-mi dau inima întreagă!“ — Şi a izvorât rugăciunea, curgând în vad blând şi cuprinzător.

Referințe la Sfânta Scriptură
Referințe la Sfânta Scriptură
Referințe la Sfânta Scriptură
Această carte în altă limbă