Muncă

Învăţătura Sfântului Paul ne învaţă că trebuie să reînnoim lumea în spiritul lui Isus Cristos, că trebuie să Îl aşezăm pe Domnul în vârful şi în centrul tuturor lucrurilor.

— Eşti convins că faci cu adevărat aceasta în munca ta profesională, în răspunderea ce ţi s-a încredinţat?

Pentru ce nu încerci ca să-ţi transforma viaţa întreagă într-o slujire a lui Dumnezeu: munca şi odihna, necazurile şi bucuriile?

— Poţi să o faci…, şi este de datoria ta!

Fie ca toate făpturile şi fiecare dintre ele, precum şi toate evenimentele acestei vieţi, fără nici o excepţie, să fie tot atâtea trepte care să te ducă la Dumnezeu, să te ajute să-L cunoşti şi să-L iubeşti, să-I aduci mulţumiri şi să faci astfel încât toti oamenii să-L cunoască şi să-L iubească.

Avem obligație să muncim și să muncim conștiincios, pătrunși de răspunderile noastre; să muncim cu dragoste și cu perseverența, fără opriri și neglijențe: căci munca este o poruncă a lui Dumnezeu, iar pe Dumnezeu, după cum spune psalmistul, trebuie să-L asculți, „in laetitia“ — cu bucurie!

Pentru Cristos trebuie să cucerim orice valoare umană înzestrată cu noblețe.

Când caritatea este trăită cu adevărat, nu mai ai timp să te cauți pe tine însuți. Nu este timp pentru orgoliu. În toate nu vezi decât prilejuri de slujire!

Că este sau nu este importantă dintr-un punct de vedere uman, orice activitate trebuie să devină pentru tine un mijloc de a sluji pe Domnul şi pe oameni: în aceasta constă şi în aceasta se măsoară adevărata ei dimensiune.

Trudește mereu și în toate cu spirit de sacrificiu ca să-L pui pe Cristos pe culmea tuturor activităților omenești.

Răspunde la harul primit până și în micile întâmplări ale zilei, aparent fără importanță, dar care sunt învăluite de întreagă transcendență a Iubirii.

Nu trebuie uitat că orice muncă demnă, nobilă și cinstită din punct de vedere uman poate și trebuie să fie înălțată pe o treaptă supranaturală, ca să devină o lucrare a lui Dumnezeu.

Prin faptul că a crescut și a trăit ca oricare dintre noi, Isus, Domnul și Modelul nostru, ne arată că existența umană și ocupaţiile obişnuite au un sens divin, un sens întru eternitate.

Admiră bunătatea lui Dumnezeu, Tatăl nostru: ceea ce iubești mai presus de tot și de toate, căminul tău, familia, țara ta, totul poate fi sfințit: o astfel de certitudine nu te umple oare de bucurie?

Ție, care ai întemeiat un cămin, fiica mea, vreau să-ți amintesc că voi, femeile — aveți în voi o mare putere, o putere pe care vă pricepeți s-o învăluiți într-o blândețe anume, ca să nu se observe. Cu puterea aceasta puteți face din soțul și din copiii voștri unelte ale lui Dumnezeu sau ale diavolilor.

— Tu vei face însă din ei unelte ale lui Dumnezeu: Domnul se bazează pe ajutorul tău.

— Sunt mișcat când Apostolul numește căsătoria creștină „sacramentum magnum“, sacrament mare. Deduc încă o dată că munca voastră, tați și mame de familie, este extrem de importantă.

Luați parte la puterea creatoare a lui Dumnezeu și de aceea iubirea voastră este sfântă, nobilă și bună: la această bucurie a inimii, Domnul Cristos, în providența sa plina de iubire, vrea ca alții să renunțe de bună voie.

Fiecare copil pe care Dumnezeu vi-l dăruiește este o mare binecuvântare divină: să nu vă temeți de copii.

Când stau, adesea, de vorbă cu perechi, le spun mereu că atât cât trăiesc trebuie să-și ajute copiii să devină sfinți; știind că pe pământ niciunul dintre noi nu va fi sfânt. Nu vom face decât să luptăm, să luptăm și iar să luptăm.

— Și adaug: voi părinții creștini, sunteți asemenea unui motor spiritual, care comunică fiilor voștri acea forță a lui Dumnezeu ca să lupte și să biruie, să devină sfinți. Așadar, nu-i dezamăgiți!

Să nu te temi să iubești sufletele, pentru El. Să nu te preocupe că-i iubești mai mult pe ai tăi, căci numai iubindu-i atât, Îl iubești pe El de milioane de ori mai mult.

„Coepit facere et docere“. Isus mai întâi a făptuit și doar mai apoi a început să propovăduiască. Tu și cu mine trebuie să aducem această mărturie a exemplului: nu putem să-i învățăm pe alții ceea ce noi nu făptuim încă. Cu alte cuvinte trebuie să-i învățăm ceea ce măcar ne străduim să practicăm noi.

Tu care ești creștin ai obligația să duci o viață exemplară pe toate planurile, inclusiv ca cetățean, când trebuie să respecți legile ce vizează binele comun.

Întrucât ești atât de exigent în privința celorlalți, pentru îndeplinirea datoriilor pe care le au, inclusiv a serviciilor publice, te-ai întrebat oare cum îți respecți tu programul de lucru și cu câtă conștiinciozitate îți faci munca?

Să-ți respect toate îndatoririle civice, fără să te sustragi de la îndeplinirea vreunei obligații. Și exercită-ți toate drepturile, pentru binele colectivității, fără a omite vreunul, din imprudență.

— Și în acest domeniu trebuie să dai mărturia de creștin.

Dacă vrem cu adevărat să ne sfinţim munca, trebuie să îndeplinim neapărat această primă condiţie: să muncim şi să muncim bine, cu seriozitate, atât din punct de vedere uman, cât şi supranatural.

Caritatea ta să fie binevoitoare. Cu toată prudența și naturalul ce se cer, niciodată zâmbetul să nu lipsească de pe buzele tale, un zâmbet pentru toți, fără gând ascuns, chiar dacă în adâncul tău plângi.

Munca făcută pe jumătate nu este decât o caricatură a jertfei pe care ți-o cere Dumnezeu.

Dacă afirmi că vrei să-L imiți pe Cristos… și dacă ai timp prea mult, înseamnă că ești pe calea lâncezelii sufletești.

Ocupațiile profesionale — inclusiv munca în căminul propriu, care este o profesiune de primă importantă — sunt o dovadă a demnității persoanei umane. Ele ne oferă ocazia de a ne dezvolta personalitatea, de a fi uniți cu ceilalți, de a avea venituri și de a contribui la mai binele societății în care trăim, de a face să progreseze întreagă umanitate.

— Pentru un creștin, perspectivele acestea se prelungesc și se lărgesc încă și mai mult, deoarece munca, atunci când este asumată de Cristos ca o realitate răscumpărătoare și mântuitoare, devine un mijloc și o cale de sfințenie; devine o datorie sfântă în ceea ce are cu adevărat concret.

Domnul a dorit ca noi, care suntem copiii săi şi am primit darul credinţei, să ne manifestăm viziunea optimistă şi originală despre creaţie, această „iubire a lumii“ care este în centrul creştinismului.

— Entuziasmul nu trebuie deci să-ţi lipsească vreodată în munca ta profesională, nici în preocuparea ta de a construi cetatea vremelnică.

Trebui să rămâi vigilent pentru ca succesele tale profesionale sau nereuşitele tale — şi acestea din urmă fii sigur că apare — să nu te facă să uiţi, nici pentru o clipă, slava lui Dumnezeu, care este adevărata finalitate a muncii tale!

Răspunderea creștinului pentru munca sa nu apare atât din îndeplinirea efectivă a unui program, cât din competența tehnica și profesională cu care este efectuată acea munca… și mai mult încă, din iubirea de Dumnezeu care o însoțește.

Ce păcat să omori timpul, acest tezaur al lui Dumnezeu!

După cum toate profesiunile cinstite pot și trebuie să fie sfințite, nici un fiu al lui Dumnezeu nu are dreptul să spună: nu pot face apostolat.

Trebuie sa tragi o altă concluzie din viața ascunsă a lui Isus Cristos: să nu te grăbești… chiar dacă ești grăbit!

Altfel spus: înainte de toate, viața interioară, apoi apostolatul.

Înfruntă problemele acestei lumi cu spirit supranatural şi rămânând în acord cu principiile morale care nici nu ameninţă, nici nu distrug personalitatea, ci o canalizează.

— Vei imprima astfel conduitei tale o forţă vitală atrăgătoare iar mersul tău pe calea cea dreaptă va fi mai sigur.

Dumnezeu, Domnul Cristos, vrea să fii sfânt ca să-i sfințești pe ceilalți. — Și pentru aceasta trebuie ca tu să reflectezi cu curaj și cu sinceritate, să te întorci către Domnul și Dumnezeul nostru… și numai apoi să te întorci spre lume.

Dezvoltă-ți calitățile în ceea ce au ele mai nobil și mai uman. Ele pot să fie începutul edificiului sfințirii tale. În același timp, după cum ți-am mai spus și altădată, amintește-ți că trebuie „să arzi“ totul când intri în slujba lui Dumnezeu. Totul, și dacă trebuie chiar și „ce-o să se spună“, chiar ceea ce se cheamă buna reputație.

Tu care ai un simţ profund al răspunderilor tale şi care din această cauză eşti dornic să promovezi acţiunea catolicilor în viaţa publică, tu care respecţi cum se cuvine libertatea tuturora şi a fiecăruia amintindu-le că trebuie să fie coerenţi cu crezul lor, tu ai nevoie să te formezi bine.

Munca profesională ți-o faci cu întreaga perfecțiune supranaturală și umană posibilă. Așadar tu poți — dar ce spun, tu trebuie! — să răspândești principiile creștine pretutindeni unde îți vei exercita profesiunea sau meseria.

În calitate de creștin, datoria ta este de a acționa, nu de a te abține; folosindu-te de libertatea ta personală trebuie să-ți aduci însă și contribuția la ceea ce poate servi cinstit la binele comun.

Noi, fiii lui Dumnezeu, cetățeni ca și ceilalți, trebuie să participăm „fără teamă“ la toate întreprinderile și organismele oneste ale oamenilor, pentru ca și acolo Cristos să fie prezent.

Domnul ne va cere socoteală fiecăruia dacă, din neglijență sau ușurință, nu ne vom strădui să intervenim, în mod liber, în înfăptuirile și în deciziile umane de care depind prezentul și viitorul societății.

Cu profundă smerenie — împărtășindu-ne din tărie Dumnezeului nostru și nu, cum spune Psalmul, „cum forța carelor de luptă și a cailor noștri —, și fără a ne teme de părerea celorlalți, trebuie să facem astfel ca să nu mai existe în societate locuri unde Cristos să nu fie cunoscut.

Cu toată libertatea și în funcție de gusturile și de calitățile tale, trebuie săi iei parte activă, eficientă, la asociațiile oficiale sau particulare din țara ta care îți vor părea bune, dând participării tale un sens creștin: asemenea organizații nu-ți pot fi niciodată indiferente când este vorba de binele vremelnic sau veșnic al oamenilor.

Fă astfel încât instituțiile și structurile umane în care lucrezi și acționezi ca cetățean cu drept deplin să se conformeze principiilor ce decurg dintr-o concepție creștină de viață.

În modul acesta, să nu te îndoiești, vei oferi oamenilor posibilitatea de a trăi în acord cu demnitatea lor și vei face ca multe suflete să poată astfel, cu harul lui Dumnezeu, să răspundă personal vocației lor creștine.

Este de datoria creștinului și a cetățeanului să apere și să creeze, atât din pietate cât și din cultură, monumentele împrăștiate pe străzi și pe drumuri — cruci, imagini mariale etc. — și să le restaureze și pe cele pe care barbaria sau timpul le-au distrus.

Este necesar să se ridice cu curajul împotrivirii contra acelor „libertăți de pierzanie“, fiice ale libertinajului, ale pasiunilor rele, ale păcatului originar… cum se vede, ele coboară, în linie directă, din diavol.

Din grija pentru adevăr ca și pentru ca acei oameni să nu mai facă rău, am datoria să insist: să nu se mai facă publicitate dușmanilor lui Dumnezeu, să nu mai fie tămâiați… chiar după moartea lor.

Astăzi este atacată Maica noastră Biserica în domeniul social și folosindu-se de conducerea popoarelor. Iată de ce Dumnezeu Își trimite copiii săi — și El te trimite pe tine! — ca să lupți și să difuzezi adevărul în aceste domenii.

În virtutea condiției tale de cetățean și de „laic“ care este și a colegilor tăi, trebuie ca să ai curajul — puțin banal uneori — de a-ți face vădită credința: să se vadă faptele tale bune și intenția care te mână.

Un fiu al lui Dumnezeu, ca tine, nu trebuie să se teamă de a trăi în mediul său profesional, social… el nu este niciodată singur!

— Dumnezeu, Domnul Cristos, te însoțește mereu și El îți arată căile pentru a-I fi fidel și a-i aduce și pe ceilalți la El.

A face totul din Iubire! Iată calea sfințeniei, calea spre fericire.

Din acest punct de vedere trebuie ca tu să-ți înfrunți sarcinile intelectuale, ocupațiile cele mai înalte ale spiritului, precum și lucrurile care-ți par foarte pământești, cele pe care trebuie toți să le îndeplinim din necesitate. Astfel vei trăi în bucurie și pace.

Tu, fiind creștin, poți face concesii în privința a tot ce-ți aparține, și de bunăvoie, în limitele care sunt ale dogmei și moralei… dar în ceea ce-L privește pe Isus Cristos, nu poți să cedezi!

Când va trebui să poruncești, nu-l umili pe celălalt: procedează cu delicatețe, respectă inteligența și voința celui care ascultă.

Este normal să recurgi la mijloacele de pe aceste pământ. — Dar trebuie să faci totul ca să te desprinzi de ceea ce este pământesc, folosind cele pământești, gândindu-te mereu la slujirea lui Dumnezeu și a oamenilor.

Să planifici totul? — Totul, mi-ai spus tu. — De acord, este necesar să exerciți virtutea prudenței, dar nu uita că întreprinderile omenești, fie că sunt anevoioase sau obișnuite, își păstrează totdeauna un element de neprevăzut…, și că un creștin, cu atât mai mult, nu trebuie să închidă ușa speranței, nici să facă abstracție de Providența divină.

În munca pe care o faci, viziunea ta supranaturală trebuie să fie atât de puternică încât să nu te lași absorbit de activitatea ta decât ca s-o îndumnezeiești: în acest fel, ceea ce este pământesc devine divin, ceea ce e vremelnic, devine etern.

Faptele ce se săvârșesc pentru a-L sluji pe Dumnezeu nu din lipsă de bani nu reușesc, ci din lipsă de spirit.

Ce bucurie, nu-i așa? să simți atât de aproape sărăcia lui Isus!… Cât este de bine să fii lipsit chiar de strictul necesar! Dar să fie ca la El: în mod ascuns și tăcut.

Devoțiunea sinceră, adevărată iubire de Dumnezeu, ne împing la lucru, la îndeplinirea, chiar dureroasă, a îndatoririlor zilnice.

S-a semnalat deseori primejdia acelor fapte pe care nici o viață lăuntrică nu le animă: dar ar trebui, de asemenea, semnalată primejdia vieții lăuntrice fără de fapte, în măsura în care așa ceva se poate găsi.

Departe de a ne îndepărta de ocupațiile noastre vremelnice, viața lăuntrică ne îndeamnă a le duce cât mai bine la capăt.

Existența ta nu constă în repetarea unor acțiuni asemănătoare, fiecare acțiune nouă trebuie să fie mai dreaptă, mai plină de dragoste decât cea precedentă. — Fiecare zi, cu lumina ei nouă, cu noul ei entuziasm. Și acestea pentru El!

În fiecare zi fă tot posibilul ca să-L cunoști pe Dumnezeu, să-I fii aproape ca să-L îndrăgești tot mai mult cu fiecare clipă și să nu te mai gândești decât la Iubirea și la Gloria Lui.

Vei putea aduce acest plan la îndeplinire, fiul meu, dacă nu vei neglija pentru nimicuri momentele tale de rugăciune, prezența lui Dumnezeu în tine (pe care rugăciunile făcute frecvent și comuniunile spirituale le întrețin ca o flacără în tine), dacă vei asista în reculegere la Sfânta Liturghie, dacă vei duce perfect la capăt munca ce o faci pentru El.

Chiar dacă îl respect, nu voi împărtăşi niciodată punctul de vedere al acelora care despart rugăciunea de viaţa activă, ca şi cum ar fi două lucruri incompatibile. Noi, fiii lui Dumnezeu, trebuie să fim nişte contemplativi: persoane care, în mijlocul vuietului mulţimii, ştiu să găsească liniştea unui suflet ce se întreţine fără încetare cu Domnul, ştiu să-L privească cum ai privi un Tată, cum ai privi un Prieten pe care l-ai iubi nespus.

O persoană de o pietate fără bigotism își îndeplinește perfect datoria, căci ea știe că această lucrare este o rugăciune care se înalță către Dumnezeu.

Condiţia noastră de copii ai lui Dumnezeu ne va îndemna — insist în aceasta — să menţinem un spirit contemplativ în mijlocul tuturor activităţilor umane (să fim lumină, sare şi plămadă prin rugăciune, prin umilinţă, printr-o profunda cultură religioasă şi profesională), şi pentru acestea să fie o realitate: cu cât vom fi mai cufundaţi în lume, cu atât mai mult trebuie să fim ai lui Dumnezeu.

Aurul curat și diamantele se află în măruntaiele pământului, nu în palmă.

A te sfinți și a-i sfinți și pe alții depinde de această fervoare, de această bucurie și de munca ta, de neînsemnata ta muncă de zi cu zi.

În modul nostru obişnuit de a fi, avem nevoie de o virtute mult superioară aceleia a legendarului rege Midas, care transforma în aur tot ce atingea.

— Noi, din iubire, trebuie să transformăm, prin iubire, munca umană, cea obişnuită, de zi cu zi, în lucrarea lui Dumnezeu, cu efect veşnic.

În viața ta, dacă-ți propui, totul poate să devină o ofrandă adusă Domnului, ocazie a unui dialog cu Tatăl din Ceruri, care păstrează și dăruiește mereu noi lumini.

Lucrează cu bucurie, cu pace, în prezența lui Dumnezeu.

— Astfel vei realiza îndatorirea ce-ți revine și o vei face, în plus, cu bun simț: vei merge până la capăt chiar dacă te va cuprinde osteneala; o vei duce la bun sfârșit…, iar lucrările tale vor fi plăcute lui Dumnezeu.

De-a lungul întregii zile trebuie să întreţii cu Domnul o conversaţie continuă care să se alimenteze din înseşi circumstanţele vieţii tale profesionale.

Du-te cu gândul la Tabernacol… şi oferă-I Domnului munca pe care tocmai o îndeplineşti.

Acolo, de la acel loc de muncă, îndreaptă-ți inima spre Domnul, pentru ca să-I poți spune, fără a face lucruri deosebite…: Isuse al meu, Te iubesc!

— Nu te teme să-L numești astfel: Isuse al meu; nu te teme s-o spui deseori.

Iată cum un preot dorea să se roage în timp ce recita Oficiul divin: „ma voi conforma obiceiului care constă în a spune la începere: „vreau să mă rog cum se roagă sfinții“, și apoi îl voi invita pe Îngerul meu păzitor să cânte împreună cu mine laudele Domnului“.

Încearcă această cale în rugăciunea ta și pentru ca să pătrundă mai mult în tine prezența lui Dumnezeu în timp ce muncești.

Ai primit chemarea lui Dumnezeu să urmezi o cale concretă: să te așezi la toate răspântiile lumii, fiind tu însuți, și prin munca ta profesională, cufundat în Dumnezeu.

Nu pierde nicicând din vedere divinul. Rectifică-ți intenția, așa cum se rectifică direcția unui vas în plină mare: privind steaua, privind-o pe Maria, și vei avea certitudinea de a ajunge mereu cu corabia unde trebuie.

Referințe la Sfânta Scriptură
Referințe la Sfânta Scriptură
Referințe la Sfânta Scriptură
Referințe la Sfânta Scriptură
Referințe la Sfânta Scriptură
Referințe la Sfânta Scriptură
Referințe la Sfânta Scriptură
Referințe la Sfânta Scriptură
Această carte în altă limbă