Josemaría Escrivá Obras
346

Să-i arătăm lui Isus că suntem niște copii. Or, cât de greu urcă o scară neajutorații de copii! Am zice ca stau acolo ca să-și piardă timpul! În fine, ajung la treaptă. Și acum la o altă treaptă. Cu mâinile, cu picioarele, ajutându-se cu trupșorul, ajung la un nou triumf: o altă treaptă. Și iarăși, din nou. Ce eforturi! A mai rămas puțim acum... Dar tocmai atunci fac un pas greșit... și buf! Ajung iarăși jos. Plin de cucuie, plângând, bietul copil începe și reîncepe urcușul. Astfel se întâmplă și cu noi, Isuse, când suntem singuri. Ia-ne în brațele tale iubitoare, ca un mare, ca un preabun Prieten al bietului copil care suntem, nu ne părăsi până ce nu ajungem în vârf; și atunci — o, atunci! — vom ști să răspundem la Iubirea ta preamilostivă, cu îndrăzneli copilărești și spunându-ți, Stăpâne blând, că afară de Maria și de Iosif nu a mai fost și nu va mai fi vreodată un muritor care să Te iubească cum Te iubesc eu!

Anterior Citire capitol Următor