Forja

Forja, structurată în același mod ca și Drum și Brazdă, „este o carte de foc, a cărei lectură și meditație poate atrage multe suflete în cuptorul Iubirii divine și le poate aprinde dorința de sfințenie și de apostolat, căci aceasta a fost dorința lui Mons. Escrivá” (Fericitul Álvaro del Portillo, Prezentare). Prima ediție a fost publicată în 1987.

Autorul însuși explică titlul, subliniind în scurtul prolog: „Cum nu voi merge să iau sufletul tău – aur curat – ca să-l pun pe forjă, şi să-l lucrez în foc şi cu ciocanul, până a face din acest aur nativ o splendidă bijuterie s-o ofer Dumnezeului meu, Dumnezeului tău?”.

Cartea cuprinde 1055 de puncte de meditație, distribuite în 13 capitole. Multe dintre aceste considerații sunt de natură autobiografică, deși sunt adesea redate la persoana a treia.

Trama cărții urmărește călătoria interioară a unui creștin care tânjește după o identificare progresivă cu Cristos: „Forja, pe scurt, însoțește sufletul pe calea sfințirii sale, din momentul în care percepe lumina vocației creștine până când viața pământească se deschide spre eternitate” (Fericitul Álvaro del Portillo, Prezentare).

Capitole
Această carte în altă limbă