Nu ne-a creat Domnul ca să construim aici o Cetate statornică, definitivă⁹, pentru că această lume este drumul spre cealaltă, care este împărăţie fără necazuri¹⁰. Cu toate acestea, noi, creştinii, nu trebuie să ne dezinteresăm de activităţile pământeşti, pe care ni le aduce Dumnezeu pentru a le sfinţi, pentru a le impregna de credinţa noastră binecuvântată, singura care aduce adevărata pace, bucurie autentică în suflete şi în diferite medii. Aceasta a fost predica mea constantă din 1928: trebuie să creştinăm societatea; să ducem în toate straturile acestei omeniri a noastre simţul supranatural, astfel încât unii şi alţii să ne angajăm să înălţăm prin har îndatoririle cotidiene, profesia sau meseria. În acest mod, toate ocupaţiile omeneşti se iluminează cu o speranţă nouă, care transcende timpul şi caducitatea celor lumeşti.

Prin Botez, suntem purtători ai cuvântului lui Cristos, care înseninează, care aprinde şi linişteşte conştiinţele rănite. Şi pentru ca Domnul să acţioneze în noi şi pentru noi, trebuie să îi spunem că suntem dispuşi să luptăm în fiecare zi, deşi ne vedem slabi şi inutili, deşi percepem greutatea imensă a mizeriilor personale şi a slăbiciunii noastre personale. Trebuie să-i repetăm că avem încredere în el, în ajutorul său: dacă este nevoie, ca Abraham, împotriva oricărei aşteptări¹¹. Astfel, vom lucra cu râvnă reînnoită şi îi vom învăţa pe oameni să reacţioneze cu seninătate, eliberaţi de ură, de resentimente, de ignoranţă, de neînţelegeri, de pesimism, pentru că Dumnezeu poate tot.