Lista numerelor

Voi continua această discuţie în faţa lui Dumnezeu cu o notă pe care am folosit-o cu ani în urmă şi care îşi păstrează actualitatea. Am primit atunci o cugetare a sfintei Tereza din Avila: Totul este nimic şi mai puţin decât nimic, tot ce se face şi nu îl mulţumeşte pe Dumnezeu¹⁷. Înţelegeţi de ce un suflet nu se mai bucură de pace şi de linişte atunci când se îndepărtează de scopul său, când uită că Dumnezeu l-a creat pentru sfinţenie? Străduiţi-vă să nu pierdeţi niciodată această perspectivă supranaturală, nici în momentul distracţiei sau al odihnei, la fel de necesare în viaţa fiecăruia ca şi munca.

Puteţi să ajungeţi pe culmi în domeniul vostru profesional, puteţi să dobândiţi cel mai răsunător triumf, ca rod al acestei libere iniţiative pe care o exercitaţi în activităţile temporale; dar, dacă părăsiţi acest simţ supranatural care trebuie să conducă orice faptă omenească a noastră, aţi rătăcit lamentabil drumul.

Luptaţi împotriva acestei excesive indulgenţe pe care fiecare o are faţă de sine însuşi: fiţi exigenţi cu voi! Uneori ne gândim prea mult la sănătate; la odihnă, care nu trebuie să lipsească, tocmai pentru că este necesară ca să ne întoarcem la lucru cu forţe reînnoite. Dar această odihnă – am scris deja de mulţi ani – nu înseamnă a nu face nimic: înseamnă să facem activităţi care cer mai puţin efort.

Alteori, cu false scuze, suntem destul de comozi, uităm de binecuvântata responsabilitate care apasă asupra umerilor noştri, ne mulţumim cu ceea ce este suficient pentru a ieşi la liman, ne lăsăm convinşi de justificări neîntemeiate pentru a sta cu mâinile încrucişate, în timp ce Satana şi aliaţii lui nu îşi iau vacanţă. Ascultă cu atenţie, şi meditează, ceea ce le scria sfântul Paul creştinilor care, de meserie, erau servitori: îi îndemna să îşi asculte stăpânii, slujindu-i nu numai când sunteţi sub ochii lor, ca şi cum aţi vrea să plăceţi oamenilor, ci ca nişte robi ai lui Cristos, făcând din inimă voia lui Dumnezeu. Slujiţi-le cu bunăvoinţă, ca Domnului, iar nu oamenilor¹⁴. Ce sfat bun, să-l urmăm tu şi eu!

Să îi cerem lumină lui Isus Cristos, Domnul nostru, şi să îl rugăm să ne ajute să descoperim, în fiecare clipă, acest sens divin care transformă vocaţia noastră profesională în axul pe care se fundamentează şi în jurul căreia se roteşte chemarea noastră la sfinţenie. În evanghelie citiţi că Isus era cunoscut ca faber, filius Mariae¹⁵, muncitorul, tâmplarul, fiul Mariei: deci şi noi, cu mândrie sfântă, trebuie să demonstrăm cu fapte că suntem muncitori, bărbaţi şi femei ai muncii!

Dat fiind că trebuie să ne comportăm tot timpul ca nişte trimişi ai lui Dumnezeu, trebuie să fim foarte conştienţi că nu îl slujim cu loialitate când ne abandonăm sarcina; când nu împărtăşim cu ceilalţi râvna şi abnegaţia în îndeplinirea îndatoririlor profesionale; când suntem consideraţi leneşi, neserioşi, frivoli, dezordonaţi, înceţi, inutili... Pentru că acela care neglijează aceste obligaţii aparent mai puţin importante cu greu va învinge în celelalte aspecte ale vieţii interioare, care, cu siguranţă, cere mai mult efort. Cine este credincios în cele mai mici lucruri, cu siguranţă, este credincios şi în cele mari; şi cine este nedrept în cele mai mici lucruri, este nedrept şi în cele mai mari¹⁶.

Permiteţi-mi să vă amintesc încă o dată drumul pe care Dumnezeu speră să îl parcurgă fiecare, atunci când ne cheamă să-l slujim în mijlocul lumii, pentru a sfinţi şi a ne sfinţi prin intermediul ocupaţiilor obişnuite. Cu un bun-simţ colosal, plin în acelaşi timp de credinţă, predica sfântul Paul că în legea lui Moise este scris: Să nu legi botul boului care treieră²¹. Şi se întreabă: De boi îi este oare lui Dumnezeu? Nu aşa că tocmai pentru noi o spune? Da, pentru noi a fost scris; căci trebuie ca plugarul să are cu nădejde, iar cine treieră cu nădejdea că va avea parte de rod²².

Niciodată nu s-a redus viaţa creştină la o aglomerare sufocantă de obligaţii, care face ca sufletul să fie supus la o tensiune exasperată; se modelează după circumstanţele individuale ca mănuşa pe mână şi cere ca în exercitarea sarcinilor noastre obişnuite, în cele mari şi în cele mici, cu rugăciune şi mortificare, să nu pierdem niciodată perspectiva supranaturală. Gândiţi-vă că Dumnezeu îşi iubeşte cu patimă creaturile şi cum ar lucra măgarul dacă nu i se dă de mâncare, nu are timp ca să îşi refacă forţele sau i se şubrezeşte forţa cu lovituri excesive? Corpul tău este ca un măgăruş – un măgăruş a fost tronul lui Dumnezeu în Ierusalim – care te duce în spinare pe cărările divine ale pământului: trebuie să îl domini ca să nu se abată de la căile Domnului şi să îl încurajezi pentru ca trapul său să fie cât de vesel şi de însufleţit se poate aştepta de la un măgar.