Lista numerelor

Dar, mă veţi întreba, când vom atinge ceea ce iubim din tot sufletul, nu vom mai continua să căutăm. A dispărut libertatea? Vă asigur că atunci este mai operativă ca oricând, pentru că dragostea nu se mulţumeşte cu o manifestare de rutină, nici nu se potriveşte cu plictiseala sau cu apatia. A iubi înseamnă a reîncepe în fiecare zi să slujeşti, cu acte de duioşie.

Insist, aş dori să pot să întipăresc asta cu litere de foc, în fiecare: libertatea şi dăruirea nu se contrazic; se susţin reciproc. Libertatea se poate dărui doar din dragoste; alt gen de dăruire nu concep. Nu este un joc de cuvinte, mai mult sau mai puţin reuşit. În dăruirea voluntară, în fiecare clipă a acestei dedicaţii, libertatea reînnoieşte dragostea, şi a reînnoi înseamnă a fi pururea tânăr, generos, capabil de mari idealuri şi de mari sacrificii. Îmi amintesc că m-a bucurat când am aflat că în portugheză tinerilor li se spune os novos. Şi asta sunt. Vă spun asta pentru că am împlinit deja destui ani, dar când mă rog în faţa altarului lui Dumnezeu care umple de bucurie tinereţea mea²⁸, mă simt foarte tânăr şi ştiu că niciodată nu voi ajunge să mă consider bătrân; pentru că, dacă îi rămân credincios Dumnezeului meu, dragostea mă va însufleţi continuu; se va reînnoi, ca aceea a acvilei, tinereţea mea²⁹.

Din dragoste pentru libertate, ne legăm. Doar mândria atribuie acestor legături greutatea unui lanţ. Adevărata umilinţă, pe care ne-o arată acel care este blând şi smerit cu inima, ne arată că jugul său este bun iar povara uşoară³⁰: jugul este libertatea, jugul este dragostea, jugul este unitatea, jugul este viaţa pe care el ne-a câştigat-o pe cruce.

Acesta este rodul rugăciunii de azi: să ne convingem că drumul nostru pe pământ – în toate împrejurările şi în toate perioadele – este pentru Dumnezeu, că este o comoară de slavă, o reflectare celestă; că este, în mâinile noastre, o minune pe care trebuie să o administrăm, cu simţul responsabilităţii şi în faţa oamenilor şi a lui Dumnezeu: fără să fie necesar să ne schimbăm starea, în mijlocul străzii, sanctificând însăşi profesia sau ocupaţia şi viaţa din căminul nostru, relaţiile sociale, orice activitate care pare doar pământească.

Când aveam 26 de ani şi am perceput în toată profunzimea angajamentul de a-l sluji pe Dumnezeu în Opus Dei, i-am cerut din tot sufletul 80 de ani de seriozitate. I-am cerut mai mulţi ani Dumnezeului meu – cu ingenuitate de începător, infantilă – pentru a şti să folosesc timpul, pentru a învăţa să profit de fiecare minut în serviciul său. Domnul ştie să acorde aceste bogăţii. Poate tu şi eu vom ajunge să putem să spunem: Înţeleg mai mult decât cei bătrâni, căci am păzit îndrumările tale³⁶. Tinereţea nu trebuie să echivaleze cu nepăsarea, după cum nici părul alb nu înseamnă, neapărat, prudenţă şi înţelepciune.

Aleargă cu mine la mama lui Cristos: mama noastră, care l-ai văzut pe Isus crescând, care l-ai văzut folosindu-şi timpul pe când trăia printre oameni: învaţă-mă să îmi folosesc zilele în slujba Bisericii şi a sufletelor; învaţă-mă să aud, în adâncul inimii mele, ca pe un reproş duios, mamă bună, atâta timp cât o să fie necesar, că timpul meu nu îmi aparţine, pentru că este al Tatălui nostru care este în ceruri.