Lista numerelor

Un drum obişnuit

Am vorbit despre virtuţile omeneşti. Şi poate vreunul dintre voi ar putea să se întrebe: dar a te comporta astfel nu presupune a te izola de mediul normal, nu este ceva străin lumii de toate zilele? Nu. Nicăieri nu scrie că acela care-i creştin trebuie să fie un personaj străin de lume. Domnul nostru Isus Cristos, cu fapte şi cu cuvinte, a făcut elogiul altei virtuţi omeneşti care mi-e în mod special dragă: naturaleţea, simplitatea.

Să ne amintim cum vine Domnul nostru în lume: ca toţi oamenii. Îşi petrece copilăria şi tinereţea într-un sat din Palestina, ca unul dintre săteni. În anii vieţii sale publice revine continuu ecoul existenţei sale obişnuite petrecute în Nazaret. Vorbeşte despre muncă, are grijă ca discipolii să se odihnească¹⁸; vine în întâmpinarea tuturor şi nu respinge discuţia cu nimeni; le spune textual celor care îl însoţesc să nu-i împiedice pe copii să se apropie de el¹⁹. Evocând, probabil, vremea copilăriei sale, face comparaţia cu copiii care se joacă în piaţă²⁰.

Nu este totul normal, natural, simplu? Nu poate fi trăit în viaţa obişnuită? Se întâmplă însă că oamenii se obişnuiesc cu ceea ce este firesc şi normal şi, inconştient, caută spectaculosul, artificialul. Aţi constatat acest lucru, ca şi mine: se laudă, de exemplu, frumuseţea unor trandafiri proaspeţi, abia tăiaţi, cu petale fine şi parfumate. Iar comentariul este: parcă ar fi de catifea!

Naturaleţea şi simplitatea sunt două minunate virtuţi omeneşti, care îl fac pe om capabil să primească mesajul lui Cristos. Şi, dimpotrivă, tot ce este încâlcit, complicat, învârtitul în jurul propriei persoane, construieşte un zid care ne împiedică frecvent să auzim glasul Domnului. Amintiţi-vă ce le-a spus în faţă Cristos fariseilor: au intrat într-o lume pe dos, care cere să se plătească zeciuială pentru izmă, mărar şi pentru chimen, abandonând obligaţiile esenţiale ale legii, ale dreptăţii şi ale credinţei; se străduiesc să strecoare tot ceea ce beau, ca să nu treacă nici măcar un ţânţar, dar înghit o cămilă²¹.

Nu. Nici viaţa omenească nobilă a aceluia care – fără a fi vina lui – nu îl cunoaşte pe Isus Cristos, nici viaţa creştinului nu trebuie să fie ciudate, stranii. Aceste virtuţi omeneşti, pe care le privim astăzi, duc toate la aceeaşi concluzie. Este om adevărat cel care îndrăzneşte să fie onest, leal, sincer, puternic, cumpătat, generos, senin, drept, harnic, răbdător. A te comporta astfel poate fi dificil, dar niciodată ciudat. Dacă unii se miră, ar putea fi pentru că privesc lucrurile cu ochi tulburi, umbriţi de o secretă laşitate. E o lipsă de forţă.