Lista numerelor

Îmi amintesc, de asemenea, perioada şederii mele în Burgos, în aceeaşi epocă. Acolo veneau mulţi să stea câteva zile cu mine, în timpul permisiilor, în afară de cei care erau detaşaţi la garnizoanele din zonă. Ca locuinţă, împărţeam cu câţiva fii ai mei aceeaşi cameră dintr-un hotel devastat şi, lipsindu-ne chiar şi strictul necesar, ne-am organizat astfel încât celor care veneau – erau sute! – să nu le lipsească lucrurile de care aveau nevoie pentru a se odihni şi a-şi recăpăta forţele.

Aveam obiceiul să ieşim la plimbare pe malul râului Arlanzón, în timp ce discutam cu ei, în timp ce le ascultam confidenţele, în timp ce încercam să îi călăuzesc cu sfatul oportun, care să le confirme sau să le deschidă orizonturi noi în viaţa interioară; şi totdeauna, cu ajutorul lui Dumnezeu, îi încurajam, îi stimulam, îi înflăcăram în comportamentul lor de creştini. Uneori, plimbările noastre ne duceau la mănăstirea din Las Huelgas, alteori ne duceam la catedrală.

Îmi plăcea să urc într-un turn, ca să admir de aproape crenelurile, o adevărată dantelărie din piatră, rod al unei munci migăloase, solicitante. În acele discuţii, le atrăgeam atenţia asupra faptului că acea minune nu se vedea de jos. Şi, pentru a materializa ceea ce le explicasem în repetate rânduri, le spuneam: Aceasta este lucrarea lui Dumnezeu, opera lui Dumnezeu! A-ţi îndeplini însărcinarea personală cu perfecţionism, cu frumuseţe, cu fineţea acestei dantele din piatră. Înţelegeau, în faţa acestei realităţi care ne pătrundea prin ochi, că toate acestea erau rugăciune, un dialog frumos cu Domnul. Cei care îşi cheltuiseră energia în această muncă ştiau foarte bine că, de pe străzile oraşului, nimeni nu le va aprecia efortul: era doar pentru Dumnezeu. Înţelegi acum cum ne poate apropia de Domnul vocaţia profesională? Fă şi tu la fel ca acei cioplitori în piatră, iar munca ta va fi, de asemenea, operatio Dei, o lucrare omenească cu profunzimi şi finisaje divine.

Convinşi că Dumnezeu se află peste tot, noi cultivăm ogoarele preamărindu-l pe Dumnezeu, străbatem mările şi facem toate celelalte meserii ale noastre cântându-i milostivirea¹⁸. Astfel, suntem uniţi cu Dumnezeu în orice moment. Chiar şi când sunteţi izolaţi, scoşi din mediul vostru obişnuit – ca acei tineri în tranşee –, trăiţi în harul lui Dumnezeu, prin intermediul muncii personale şi sârguincioase, continue, pe care aţi ştiut s-o transformaţi în rugăciune, pentru că aţi început-o şi aţi încheiat-o în prezenţa lui Dumnezeu Tatăl, Dumnezeu Fiul şi Dumnezeu Duhul Sfânt.

Dar să nu uitaţi că sunteţi şi în prezenţa oamenilor şi că se aşteaptă de la voi – de la tine! – o mărturie creştină. De aceea, în profesiunea noastră, în ceea ce este omenesc, trebuie să lucrăm în aşa fel încât să nu ne fie ruşine dacă ne văd muncind cei care ne cunosc şi ne iubesc, nici să nu le dăm motive să roşească. Dacă vă comportaţi conform acestui spirit pe care încerc să vi-l transmit, nu îi veţi face de ruşine pe cei care au încredere în voi, nici nu vă veţi înroşi de jenă; şi nici nu veţi păţi ca acel om din parabolă, care şi-a propus să ridice un turn: După ce i-a pus temelia, să nu-l poată sfârşi şi toţi cei ce-l vor vedea să înceapă să râdă de el, zicând: Omul acesta a început să zidească şi n-a putut termina¹⁹!.

Vă asigur că, dacă nu pierdeţi perspectiva supranaturală, vă veţi încununa treaba voastră, veţi termina catedrala voastră, până la a pune ultima piatră.