Lista numerelor

Isus lucrase mult în ajun şi, când a pornit la drum, i s-a făcut foame. Mânat de această necesitate, se îndreaptă spre acel smochin care, de la distanţă, avea un frunziş splendid. Ne spune sfântul Marcu că nu era timpul smochinelor²⁶; dar Domnul nostru se apropie să le ia, ştiind foarte bine că în acel anotimp nu le va găsi. Cu toate acestea, văzând sterilitatea arborelui cu o aparenţă de rodnicie, cu acea abundenţă de frunze, porunceşte: În veac să nu mai mănânce nimeni rod din tine²⁷!.

Este dur, da! Niciodată să nu mai rodească din tine fruct! Cât s-or fi mirat discipolii lui, cu atât mai mult dacă se gândeau că vorbeşte înţelepciunea lui Dumnezeu! Isus blestemă acest arbore pentru că a găsit doar aparenţa de fecunditate, frunzişul. Aşa învăţăm că nu există scuză pentru ineficienţă. Poate spun: Nu am cunoştinţe suficiente... Nu există scuză! Sau afirmă: Este din cauza bolii, talentul meu nu este mare, nu sunt favorabile condiţiile, este de vină mediul... Nu valorează nimic nici aceste scuze! Vai de cei care se împodobesc cu frunzişul unui fals apostolat, vai de cel care fac paradă de frunzişul bogat al unei aparente vieţi fecunde, fără intenţii sincere de a face rod! Pare că aceştia profită de timp, că se mişcă, organizează, că inventează un mod nou de a rezolva totul... Dar este neproductiv. Nimeni nu se va alimenta cu lucrările sale fără un miez supranatural.

Să-i cerem Domnului să fim suflete dispuse să lucreze cu eroism fecund. Pentru că nu lipsesc pe pământ mulţi cei în care, când se apropie de ei creaturile, descoperă doar frunze: mari, strălucitoare, bogate. Doar frunziş, numai asta, şi nimic mai mult. Iar sufletele ne privesc cu speranţa că îşi vor potoli foamea, care este foame de Dumnezeu. Nu este posibil să uităm că dispunem de toate mijloacele: doctrina suficientă şi harul lui Dumnezeu, în pofida mizeriilor noastre.

Iubilate Deo. Exsultate Deo adiutori nostro²⁰. Lăudaţi-l pe Dumnezeu. Bucuraţi-vă în Domnul, unicul nostru ajutor. Isus, cine nu înţelege acest lucru, nu ştie nimic despre iubire, nici despre păcate, nici despre mizerii! Eu sunt un biet om, şi înţeleg ce înseamnă păcat, iubire şi mizerie. Ştiţi ce este să fii ridicat până la inima lui Dumnezeu? Puteţi înţelege ca un suflet să se confrunte cu Domnul, să îşi deschidă inima în faţa lui, să i se plângă? Eu mă plâng, de exemplu, când ia la el oameni de vârstă fragedă, când încă l-ar mai fi putut sluji şi iubi mulţi ani pe pământ; pentru că nu înţeleg acest lucru. Dar sunt gemete pline de încredere, pentru că ştiu că, dacă m-aş îndepărta de braţele lui Dumnezeu, m-aş împiedica curând. De aceea, imediat, rostind încet fiecare cuvânt în timp ce accept planurile cerului, adaug: să se facă, să se îndeplinească, să fie lăudată şi pe veci slăvită preadreapta şi preabinevoitoarea voinţă a lui Dumnezeu asupra tuturor lucrurilor. Amin. Amin.

Acesta este modul de a proceda pe care ni-l arată evanghelia, isteţimea copilărească cea mai sfântă şi izvorul de eficienţă pentru lucrarea apostolică; şi aceasta este sursa dragostei noastre şi a păcii noastre de fii ai lui Dumnezeu, şi calea pe care putem transmite duioşie şi seninătate oamenilor. Doar astfel vom reuşi să ne încheiem în dragoste zilele, după ce am sfinţit munca noastră şi am căutat acolo fericirea ascunsă a lucrurilor lui Dumnezeu. Ne vom comporta cu sfânta lipsă de sfială a copiilor şi vom respinge ruşinea – ipocrizia – adulţilor, care se tem să se întoarcă la Tatăl lor, când au trecut prin eşecul unei căderi.

Termin cu salutul Domnului, pe care îl redă astăzi sfânta evanghelie: Pax vobis! Pace vouă... Discipolii se bucurară la vederea Domnului²¹, a acestui Domn care ne însoţeşte la Tatăl.

Îndatoriri de dreptate faţă de Dumnezeu şi faţă de oameni

Întipăriţi-vă bine acest lucru în suflete, pentru că se observă în comportament: mai întâi, dreptate faţă de Dumnezeu. Aceasta este piatra de încercare a adevăratei foame şi sete de dreptate²³, care o distinge de zarva invidioşilor, a răutăcioșilor, a egoiştilor şi a hrăpăreţilor... Pentru că a-i nega Creatorului şi Mântuitorului nostru recunoaşterea abundentului şi inefabilului bine pe care ni-l acordă înseamnă cea mai cumplită şi mai ingrată dintre nedreptăţi. Voi, dacă cu adevărat vă străduiţi să fiţi drepţi, vă veţi gândi des la dependenţa voastră de Dumnezeu – întrucât ce bun ai, fără să-l fi primit²⁴?–, pentru a vă umple de recunoştinţă şi de dorinţa de a răspunde unui Tată care ne iubeşte la nebunie.

Atunci se va reînnoi în voi spiritul bun al pietăţii filiale, care vă va face să îl trataţi pe Dumnezeu cu căldură din inimă. Când ipocriţii seamănă în jurul vostru îndoiala dacă Domnul are dreptul să vă ceară atât de mult, nu vă lăsaţi înşelaţi. Dimpotrivă, puneţi-vă în prezenţa lui Dumnezeu fără condiţii, docili, ca lutul în mâna olarului²⁵, şi mărturisiţi supuşi: Deus meus et omnia! Tu eşti Dumnezeul meu şi totul. Şi dacă vreodată vine lovitura neaşteptată, supărarea nemeritată din partea oamenilor, veţi şti să cântaţi cu bucurie reînnoită: facă-se, împlinească-se, fie lăudată şi în veci slăvită dreapta şi buna voinţă a lui Dumnezeu, asupra tuturor lucrurilor. Amin. Amin.