Lista numerelor

Cel care ştie să fie tare nu se mişcă de grabă ca să culeagă rodul virtuţii sale; este răbdător, tăria ne conduce la savurarea acestei virtuţi omeneşti şi divine a răbdării. Prin răbdarea voastră veţi dobândi sufletele voastre (Lc 21, 19). Stăpânirea sufletului stă în răbdarea care, de fapt, este rădăcina şi paznicul tuturor virtuţilor. Noi ne stăpânim sufletul prin răbdare pentru că, învăţând să ne stăpânim pe noi înşine, începem să stăpânim ceea ce suntem⁸. Şi este această răbdare cea care ne impulsionează să fim înţelegători cu ceilalţi, convinşi de faptul că sufletele, ca şi vinul bun, se îmbunătăţesc cu timpul.

Această luptă a fiului lui Dumnezeu nu este legată de triste renunţări, cu întunecate resemnări, cu privări de bucurie: este reacţia îndrăgostitului, care în timp ce munceşte şi în timp ce se odihneşte, când se bucură şi când suferă, se gândeşte la persoana iubită, şi pentru ea înfruntă bucuros diferite probleme. În cazul nostru, în plus, cum Dumnezeu – insist – nu pierde bătălii, noi, cu el, vom fi învingători. Am experienţa faptului că, dacă mă conformez cu fidelitate cerinţelor lui, la loc de păşune, acolo m-a sălăşluit; la apa odihnei m-a hrănit. Sufletul meu l-a întors, povăţuitu-m-a pe căile dreptăţii pentru numele lui. Că de voi şi umbla în mijlocul morţii, nu mă voi teme de rele; că tu cu mine eşti. Toiagul tău şi varga ta, acestea m-au mângâiat²⁷.

În bătăliile sufletului, strategia de multe ori este chestiune de timp, de a aplica remediul potrivit, cu răbdare, cu încăpăţânare. Măreşte numărul actelor de speranţă. Vă amintesc că veţi suferi înfrângeri, sau că veţi avea fluctuaţii – Dumnezeu să permită să fie imperceptibile – în viaţa voastră interioară, pentru că nimeni nu scapă de aceste neplăceri. Dar Domnul, care este atotputernic şi milostiv, ne-a dăruit mijloacele potrivite pentru a învinge. Este suficient să le folosim, cum vă spuneam înainte, cu hotărârea de a începe şi de a reîncepe în fiecare moment, dacă ar fi nevoie.

Mergeţi săptămânal – şi de câte ori aveţi nevoie, fără să fiţi mânaţi de scrupule de conştiinţă – la sfântul sacrament al Penitenţei. Învăluiţi în har, vom trece peste toţi munţii²⁸ şi vom sui culmea îndeplinirii îndatoririi creştine, fără să ne oprim. Folosind aceste mijloace, cu bunăvoinţă, şi rugându-l pe Domnul să ne acorde o speranţă în fiecare zi mai mare, vom avea bucuria contagioasă a celor care se ştiu fii ai lui Dumnezeu: Dacă Dumnezeu este cu noi, cine ne va sta împotrivă²⁹?. De aceea, optimism. Îndemnaţi de forţa speranţei, vom lupta pentru a şterge pata vâscoasă pe care o extind semănătorii de ură, şi vom redescoperi lumea cu o perspectivă plină de bucurie, pentru că a ieşit frumoasă şi curată din mâinile lui Dumnezeu şi aşa frumoasă i-o vom restitui lui, dacă învăţăm să ne căim.

Învăţătoarea speranţei. Maria proclamă că o vor ferici toate neamurile²⁰. Omeneşte vorbind, pe ce se baza această speranţă? Cine era ea, pentru bărbaţii şi femeile de atunci? Marile eroine ale Vechiului Testament – Iudita, Estera, Debora – câştigaseră încă de când trăiau pe pământ o glorie omenească, fuseseră aclamate de popor, slăvite. Tronul Mariei, ca şi cel al Fiului ei, este crucea. Şi în timpul restului existenţei sale, până când s-a ridicat cu trup şi suflet la cer, este prezenţa ei tăcută cea care ne impresionează. Sfântul Luca, evanghelistul, care o cunoştea bine, scrie că este lângă primii discipoli, în rugăciune. Aşa îşi încheie zilele sale pământeşti, cea care avea să fie slăvită de creaturi pentru eternitate.

Cât de mult contrastează speranţa Maicii Domnului cu nerăbdarea noastră! Deseori îi cerem lui Dumnezeu să ne răsplătească imediat puţinul bine pe care l-am făcut. Abia apare prima dificultate, noi ne plângem. Suntem, de multe ori, incapabili să susţinem efortul, să menţinem speranţa. Pentru că ne lipseşte credinţa: Ferice de aceea care a crezut că se vor împlini cele spuse ei de Domnul²¹!.