Lista numerelor

Există 24 numere în «Drum» al căror subiect este Iubire.

Te ambiţionezi:… să ştii…, să conduci…, să fii îndrăzneţ… Bine. E bine. — Dar… pentru Cristos, din Iubire.

A-L iubi pe Dumnezeu şi a nu-l venera pe preot… e cu neputinţă.

Faptul de a te supune unui plan de viaţă, unui program orar — mi-ai spus — este atât de monoton! Şi ţi-am răspuns: este monotonie pentru că lipseşte iubirea.

M-ai făcut să râd cu rugăciunea ta… nerăbdătoare. — Îi spuneai: „Nu vreau să îmbătrânesc, Isuse… E mult de aşteptat pentru a te vedea! Poate că atunci nu voi avea o inimă aprinsă în flăcări așa cum o am acum. La bătrâneţe cred că va fi târziu. Acum, unirea mea ar fi mai graţioasă, căci Te iubesc cu o iubire de adolescent.“

Merită iubire…, Iubirea!

Acest Cristos, pe care îl vezi tu, nu este Isus. — Ar fi, poate, trista icoană pe care o pot compune ochii tăi tulburi… — Purifică-te. Limpezeşte-ţi privirea cu umilinţă şi pocăinţă. Apoi… nu-ţi vor lipsi luminile curate ale iubirii. Şi vei avea o viziune desăvârşită. Chipul ce-l vei vedea va fi cu adevărat al Lui: El!

Te-ai purtat bine…, deşi ai căzut atât de adânc. — Te-ai purtat bine, pentru că te-ai umilit, pentru că te ai îndreptat, pentru că te-ai umplut de speranţă, iar speranţa ţi-a adus din nou Iubirea. — Nu fă figura asta de mirare prostească: te-ai purtat bine! — Te-ai ridicat de la pământ: „surge“, a răsunat din nou glasul puternic, „et ambula“: acum, la treabă!

Nu-ţi fie teamă să-l chemi pe Domnul pe nume — Isus — şi să-i spui că îl iubeşti.

Tu ştii că există „sfaturi evanghelice“. A le urma e un semn de intensă iubire. Se spune că este un drum pentru puţini. — Uneori, gândesc că ar putea fi un drum pentru mulţi.

Să nu-ţi pese dacă se spune că ai spirit de echipă. Ce vor? Un instrument delicvescent, care se face bucăţi în clipa în care este luat în mână?

Nu-i cere lui Isus iertare numai pentru vinovăţiile tale: nu-L iubi doar cu o inimă…

   Spală toate insultele care I s-au adus, I se aduc şi I se vor aduce… iubeşte-L cu toată puterea tuturor inimilor tuturor oamenilor care L-au iubit cel mai mult.

   Fii îndrăzneţ: spune-I că eşti mai nebun după El decât Maria Magdalena, decât Tereza şi Tereza cea Mică… mai nebun decât Augustin şi Dominic şi Francisc, decât Ignaţiu şi Xaveriu.

Focul Iubirii tale să nu fie un miraj. — Iluzie, foc mincinos care nici nu aprinde ceea ce atinge, nici nu dă căldură.

„Timor Domini sanctus“. — Sfântă este teama de Dumnezeu. — Teamă care este veneraţia fiului pentru Tatăl său, nicicând teamă servilă, căci Tatăl tău, Dumnezeu, nu este un tiran.

Durere din Iubire. — Pentru că El este bun. — Pentru că este Prietenul tău, care şi-a dat pentru tine Viaţa. — Pentru că tot ce ai şi este bun este al său. — Pentru că L-ai rănit atât de mult… Pentru că te-a iertat… El!… pe tine!

— Plângi, fiule, de durere din Iubire.

Dacă ar fi murit un om ca să mă elibereze de la moarte!… — A murit Dumnezeu. Şi eu sunt indiferent.

Nebun! — Te-am văzut — te credeai singur în capela episcopală — depunând în fiecare potir şi pe fiecare patenă, recent consacrate, o sărutare: pentru ca s-o găsească El, prima dată când va „coborî“ în aceste vase euharistice.

Nu uita că Durerea este piatra de încercare a Iubirii.

Inimă dreaptă şi bunăvoinţă: cu aceste două elemente şi cu privirea îndreptată spre împlinirea voinţei lui Dumnezeu, vei vedea realizate visele tale de Iubire şi săturată setea ta de suflete.

Cu mare bucurie ar ajuta Sfinţii Îngeri Păzitori acel suflet care le-ar spune: „Vă invoc, Sfinţi Îngeri, ca Mireasa din Cântarea Cântărilor, «ut nuntietis ei quia amore langueo» — pentru ca să-I spuneţi că mor din Iubire pentru El“.

În carne vie. — Aşa simţi. Totul te face să suferi în puteri şi în simţuri. Şi totul îţi devine ispită…

   Fii smerit — insist — : vei vedea cât de curând vei fi scos din această stare. Și durerea se va schimba în bucurie. Și ispita în putere sigură.

   Dar, între timp, înviorează-ţi credinţa; umple-te de speranţă; şi fă necontenite acte de Iubire, chiar dacă ţi se pare că sunt numai vorbe.

Îmi vorbeşti de dorinţa ta de a muri „eroic“. — Nu crezi că e mai „eroic“ să mori neobservat, într-un pat bun, ca un burghez…, însă de Iubire?

Nicio afecţiune să nu te lege de acest pământ, în afara dorinţei preadumnezeieşti de a-I aduce mărire lui Cristos, iar prin El, cu El şi în El, Tatălui şi Duhului Sfânt.

Spune-i … aceluia, că am nevoie de cincizeci de bărbaţi care să-L iubească pe Isus Cristos mai presus de orice.

Uneori ne simţim înclinaţi să facem mici copilării. — Sunt mici minunăţii înaintea lui Dumnezeu, iar atâta timp cât nu intervine rutina, vor fi desigur dintre acele lucrări rodnice, precum rodnică este mereu Iubirea.

Referințe la Sfânta Scriptură
Referințe la Sfânta Scriptură
Referințe la Sfânta Scriptură