Lista numerelor

Există 3 numere în «Drum», al căror subiect Defecte.

Risipire. — Îţi laşi simţurile şi puterile să se adape în orice baltă. — Apoi, mergi aşa: fără ţintă, cu atenţia risipită, cu voinţa adormită şi cu pofta neînfrânată trează.

   Supune-te din nou, cu seriozitate, unui plan, care să te facă să duci o viaţă de creştin, ori de nu, niciodată nu vei face un lucru folositor.

Sfânta lipsă de ruşine este o caracteristică a „vieţii copilăriei”. Pe copil nu-l frământă nimic. — Mizeriile, mizeriile lui fireşti, se pun în evidenţă simplu, chiar dacă toată lumea îl priveşte…

   Această lipsă de ruşine, transpusă în viaţa supranaturală aduce acest raţionament: laudă, dispreţ…; admiraţie, bătaie de joc…; onoare, dezonoare…; sănătate, boală…; bogăţie, sărăcie…; frumuseţe, urâţenie…

   Bine, dar ce importanţă au toate acestea?

Alungă de la tine disperarea pe care ţi-o dă cunoaşterea propriei tale mizerii. — E adevărat: din punctul de vedere al prestigiului economic, eşti un zero… din punctul de vedere al prestigiului social, alt zero… şi altul din punctul de vedere al virtuţilor şi altul din cel al talentului…

   Dar, la stânga acestor negative, se află Cristos… Şi ce cifră incomensurabilă rezultă!