Lista numerelor

Există 12 numere în «Drum», al căror subiect Scrupule.

Nu te îngrijora, fie ce-o fi, câtă vreme nu consimţi. — Căci doar voinţa poate deschide poarta inimii şi introduce în ea acele lucruri execrabile.

Respinge aceste scrupule care-ţi alungă pacea. — Nu este de la Dumnezeu ceea ce răpeşte pacea sufletului.

   Când Dumnezeu va veni la tine, vei simţi adevărul acelor saluturi: vă dau pacea… vă las pacea… pacea să fie cu voi…, şi asta, în mijlocul necazurilor.

Iar scrupule! — Vorbeşte-i cu simplitate şi claritate îndrumătorului tău spiritual.

   Dă-i ascultare… şi nu micşora Inima plină de iubire a Domnului.

Mâhnire. Frământare. Nu mă miră: este norul de praf pe care l-a ridicat căderea ta. Dar ajunge!: Oare suflarea harului nu a dus departe acest nor?

   Apoi, mâhnirea ta — dacă nu o respingi — ar putea prea bine să fie învelişul orgoliului tău. — Te credeai desăvârşit şi impecabil?

Îţi interzic să te mai gândeşti la acest lucru. — În schimb, binecuvântează-L pe Dumnezeu, care i-a redat sufletului tău viaţa.

Nu te mai gândi la căderea ta. — Acest gând, pe lângă faptul că este ca o lespede ce te acoperă şi striveşte, va fi lesne prilej de imediate ispite. Cristos te-a iertat: uită de omul vechi!

Nu te descuraja. — Te-am văzut luptând…: înfrângerea ta de azi este antrenament pentru victoria definitivă.

Te-ai purtat bine…, deşi ai căzut atât de adânc. — Te-ai purtat bine, pentru că te-ai umilit, pentru că te ai îndreptat, pentru că te-ai umplut de speranţă, iar speranţa ţi-a adus din nou Iubirea. — Nu fă figura asta de mirare prostească: te-ai purtat bine! — Te-ai ridicat de la pământ: „surge“, a răsunat din nou glasul puternic, „et ambula“: acum, la treabă!

Stai liniştit dacă ai exprimat o părere justă, chiar dacă răutatea celui ce te-a ascultat îl face să se scandalizeze. — Căci scandalizarea lui este fariseică.

Împărtăşeşte-te. — Nu e lipsă de respect. — Împărtăşeşte-te chiar astăzi, când ai reuşit să te rupi de acea legătură.

   — Ai uitat ce a spus Isus: medicul nu este pentru cei sănătoşi, ci pentru cei bolnavi?

A rămas pentru tine. — Nu este dovadă de respect să nu te împărtăşeşti, dacă eşti bine pregătit. — Lipsă de respect este doar să primeşti nedemn Sfânta Împărtăşanie.

Îmi spui că porţi în piept foc şi apă, frig şi căldură, mici pasiuni şi pe Dumnezeu…: o lumânare aprinsă Arhanghelului Mihail şi una diavolului.

   Linişteşte-te: Cât timp vrei să lupţi, nu vor exista două lumânări aprinse în pieptul tău, ci numai una: pentru Arhanghel.

Referințe la Sfânta Scriptură
Referințe la Sfânta Scriptură
Referințe la Sfânta Scriptură