Lista numerelor

Există 4 numere în «Drum», al căror subiect Iad.

În sufletul tău parcă auzi efectiv „această prejudecată religioasă!“… — Şi apoi, apărarea elocventă a tuturor mizeriilor bietei noastre cărni decăzute: „drepturile ei!“

   Când ţi se întâmplă aceasta, spune-i duşmanului că există lege naturală şi lege a lui Dumnezeu… şi Dumnezeu! — Dar şi iad.

Există iad. — O afirmaţie care pentru tine are viziuni arhicunoscute. — Ţi-o repet: există iad!

   Fă-te ecoul meu, în momentul cuvenit, pentru urechea acelui coleg… şi a celuilalt.

Ascultă-mă, omule cufundat în ştiinţă până-n vârful capului: ştiinţa ta nu-mi poate contesta adevărul că există activităţi diabolice. Maica mea, Sfânta Biserică — timp de mulţi ani: şi este de asemenea o lăudabilă devoţiune privată — le-a cerut Preoţilor să-l invoce în fiecare zi, la picioarele altarului, pe Sfântul Mihail, „contra nequitiam et insidias diaboli“ — contra răutăţii şi vicleniei duşmanului.

Conducători!… Întăreşte-ţi voinţa pentru ca Dumnezeu să facă din tine un conducător. Nu vezi cum procedează blestematele societăţi secrete? Niciodată n-au câştigat masele. În văgăunile lor formează o mână de oameni-demoni care se agită şi răscoală mulţimile, scoţându-le din minţi, pentru a le face să-i urmeze, în prăpastia tuturor dezordinilor… şi în infern. — Ei poartă o sămânţă blestemată.

   Dacă vrei… vei purta Cuvântul lui Dumnezeu, de mii şi mii de ori binecuvântat, care nu poate da greş. Dacă eşti generos…de corespunzi prin sfinţenie personală, o vei dobândi pe a celorlalţi: domnia lui Cristos: ca „omnes cum Petro ad Jesum per Mariam“.

Referințe la Sfânta Scriptură