Lista numerelor

Să nu spui: „Asta-i firea mea… e din cauza caracterului meu“. E din cauza lipsei tale de caracter: Fii bărbat — „esto vir“.

Seninătate. — De ce trebuie să fii supărat, dacă supărându-te îl jigneşti pe Dumnezeu, îl deranjezi pe aproapele tău, treci tu însuţi prin momente grele… iar până la urmă tot trebuie să-ţi treacă?

Acelaşi lucru pe care l-ai spus, spune-l cu alt ton, fără mânie şi raţionamentul tău va fi mai puternic şi, mai ales, nu-l vei jigni pe Dumnezeu.

Nu dojeni când eşti indignat de greşeala cuiva. — Aşteaptă până a doua zi sau chiar mai mult timp. — Şi apoi, liniştit şi cu intenţia limpezită, nu te sfii să dojeneşti. — Vei obţine mai mult cu un cuvânt afectuos decât cu trei ore de ceartă. — Înfrânează-te.

Te contrariază caracterul unuia sau altuia… E firesc să fie aşa: tu nu eşti moneda aurită care place tuturor.

   În plus, fără aceste ciocniri cu aproapele, cum s-ar putea şlefui exagerările, asperităţile şi proeminenţele — imperfecţiuni, defecte ale firii tale — pentru a dobândi forma perfectă, strălucitoare şi năvalnic de blândă a iubirii, a desăvârşirii?

   Dacă atât caracterul tău cât şi al celor din jur ar fi dulcege, nu te-ai putea sfinţi.

Nu vă certaţi. Din ceartă nu iese lumină, pentru că o stinge patima.

Ciuda ţi-a ascuţit limba. Taci!

Taci, de fiecare dată când simţi clocotind în tine indignarea. — Şi asta, chiar eşti cât de poate de îndreptăţit.

   — Pentru că, în pofida discreţiei tale, în acele clipe întotdeauna spui mai mult decât ai vrea.

Isus… tăcând.— „Jesus autem tacebat“. — Tu, de ce vorbeşti, pentru a te consola sau pentru a te dezvinovăţi?

   Taci. — Caută bucurie în dispreţuiri: vor fi întotdeauna mai puţine decât meriţi!

   — Poţi, oare, să te întrebi: „Quid enim mali feci?“ — Ce rău am făcut?

Te ceartă? — Nu te supăra, cum te sfătuieşte trufia ta. — Gândeşte: ce buni sunt cu mine! Au tăcut la atâtea!