Lista numerelor

Există 5 numere în „Drum” al căror subiect este Ambianță → a înfluența în mod creștin mediul înconjurător .

„Atât de mare influenţă are mediul înconjurător!“, mi-ai spus. — Şi a trebuit să-ţi răspund: fără îndoială. De aceea e nevoie să aveţi o asemenea formare încât să fiţi capabili, în mod firesc, să „daţi tonul” societăţii cu care convieţuiţi.

   Şi atunci, dacă ai prins acest spirit, sunt sigur că îmi vei spune, cu uimirea primilor ucenici contemplând cele dintâi miracole care se înfăptuiau prin mâinile lor în numele lui Cristos: „Avem atâta influenţă asupra mediului înconjurător!“.

Că în acest mediu există multe prilejuri de rătăcire? — Desigur. Dar nu există, oare, şi Îngeri Păzitori?

Ascultă: prin apropiere… nu ar exista unul… sau doi, care să ne înţeleagă bine?

Ce conversaţii! Câtă josnicie şi ce… dezgust! — Şi trebuie să convieţuieşti cu ei la birou, la universitate, în sala de operaţii… în lume.

   Dacă-i rogi să tacă, râd de tine. — Dacă te văd supărat, insistă. — Dacă pleci, continuă.

   Soluţia este asta: întâi, să-i încredinţezi lui Dumnezeu şi să ceri ispăşire; apoi… să le faci faţă cu bărbăţie şi să întrebuinţezi „apostolatul cuvintelor grele“. — Când te voi întâlni, îţi voi spune la ureche un repertoriu.

„Adevărul este că nu trebuie să fii vreun erou — îmi mărturiseşti — pentru ca, fără extravaganţe şi nici gogomănii, să ştii a te izola atât cât este nevoie, după caz… şi să stărui“. — Şi adaugi: „Atâta timp cât împlinesc normele pe care mi le-a dat, nu mă preocupă intrigile şi bazaconiile din jur; ceea ce m-ar speria este să-mi fie frică de asemenea micimi“. — Minunat.