Lista numerelor

Întrebuinţează aceste sfinte „procedee omeneşti“ pe care ţi le-am recomandat pentru a nu pierde prezenţa lui Dumnezeu: scurte rugăciuni fierbinţi, acte de Iubire şi de ispăşire, împărtăşanii spirituale, „priviri“ în faţa icoanei Maicii Domnului…

Tăcerea e ca portarul vieţii interioare.

Crucifixul tău. — Fiind creştin, ar trebui să porţi mereu cu tine Crucifixul. Şi să-l pui pe masa ta de lucru. Şi să-l săruţi înainte de a merge să te odihneşti şi când te trezeşti: sărută-l, de asemenea, şi atunci când bietul tău trup se revoltă împotriva sufletului tău.

Devoţiunea Naşterii Mântuitorului. — Nu surâd când te văd construind munţii de plută şi aşezând ingenuele figurine de lut în jurul ieslei. — Niciodată nu mi-ai părut mai bărbat decât acum când pari un copil.

Nu-ţi dori a fi ca acea morişcă aurită de pe vârful clădirii celei înalte: oricât ar străluci şi oricât de sus s-ar afla, n-are nimic a face cu soliditatea clădirii.

   — Mai bine ai fi ca o piatră veche de construcţie ascunsă în temelie, sub pământ, unde nimeni nu te vede: datorită ţie, casa nu se va prăbuşi.

Îmi scrii: „Dorinţa atât de mare pe care o avem cu toţii ca «asta» să avanseze şi să crească, se pare că se va transforma în nerăbdare. Când, oare, va sări în aer, când se va sfărâma… când, oare, lumea va fi a noastră?“

   Şi adaugi: „Dorinţa nu va fi inutilă dacă prin ea putem să-l «constrângem», să-l inoportunăm pe Domnul: atunci, ne vom fi câştigat formidabil de bine timpul“.

Îmi explic suferinţa ta, atunci când, obligat să fii inactiv, te gândeşti la misiunea ce trebuie îndeplinită. — Inima nu-ţi încape între hotarele lumii şi trebuie să se plieze… pe o muncă oficială minusculă.

   Dar, pentru când lăsăm acel „fiat“?…