Lista numerelor

Există 5 numere în „Drum” al căror subiect este Formarea doctrinală  → criteriu.

Mi-ai scris: „Simplitatea e ca sarea desăvârşirii. Şi e ceea ce-mi lipseşte mie. Vreau să o obţin, cu ajutorul Lui şi al dumneavoastră”.

   — Nici al Lui nici al meu nu-ţi va lipsi. — Pune mijloacele la lucru.

Stare de confuzie. — Am ştiut că rectitudinea judecăţii tale e şovăitoare. Şi ca să mă înţelegi, ţi-am scris: diavolul are faţa foarte urâtă şi, cum ştie atâtea, nu se expune să-i vedem coarnele. Nu se arată în faţă.

   — De aceea, de câte ori vine travestit în haine de nobleţe şi chiar de spiritualitate!

Câte crime se comit în numele dreptăţii! Dacă tu ai vinde arme de foc şi cineva ţi-ar da preţul uneia din ele, pentru a o omorî cu ea pe mama ta, i-ai vinde-o?…Dar nu-ţi dădea preţul just?

   — Profesori, ziarişti, politicieni, oameni ai diplomaţiei: meditaţi.

Să nu confundăm drepturile funcţiei cu acelea ale persoanei. — La primele nu se poate renunţa.

Această falsă umilinţă este comoditate: astfel, atât de slugarnic, renunţi la drepturi… care sunt datorii.