Lista numerelor

Îmi place că trăieşti această „reparare ambiţioasă“: lumea!, mi-ai zis. — Bine, dar în primul rând cei din familia ta supranaturală şi de același sânge cu tine, cei din ţara care ne este patrie.

A fi „catolic“ înseamnă a-mi iubi patria, nelăsând pe nimeni să mă întreacă în această dragoste. Şi în acelaşi timp a-mi însuşi minunatele aspiraţii ale tuturor neamurilor. Câte glorii ale Franţei sunt gloriile mele! Şi la fel multe motive de mândrie de la germani, italieni, englezi… americani, şi asiatici şi africani, sunt şi mândria mea.

   Catolic!: inimă mare, spirit deschis.

Continuă să împlineşti exact îndatoririle momentului. — Munca aceasta — umilă, monotonă, măruntă — este rugăciune închegată în opere care te fac demn să primeşti harul celeilalte lucrări — mare, întinsă, adâncă — la care visezi.

Copile îndrăzneţ, strigă: Ce iubire avea Tereza de Ávila! — Ce zel avea sfântul Xaveriu! — Ce bărbat minunat era Sfântul Paul! — Ah, Isuse, eu… Te iubesc mai mult decât Paul, Xaveriu şi Tereza!

Îmi scrii: „Dorinţa atât de mare pe care o avem cu toţii ca «asta» să avanseze şi să crească, se pare că se va transforma în nerăbdare. Când, oare, va sări în aer, când se va sfărâma… când, oare, lumea va fi a noastră?“

   Şi adaugi: „Dorinţa nu va fi inutilă dacă prin ea putem să-l «constrângem», să-l inoportunăm pe Domnul: atunci, ne vom fi câştigat formidabil de bine timpul“.

Îmi explic suferinţa ta, atunci când, obligat să fii inactiv, te gândeşti la misiunea ce trebuie îndeplinită. — Inima nu-ţi încape între hotarele lumii şi trebuie să se plieze… pe o muncă oficială minusculă.

   Dar, pentru când lăsăm acel „fiat“?…