Lista numerelor

Obişnuieşte-te să spui „nu“.

Acel cuvânt de duh, gluma care nu a ieşit din gura ta: zâmbetul amabil pentru cel care te supără; acea tăcere în faţa acuzaţiei nedrepte; conversaţia ta plină de bunătate cu oameni greoi şi inoportuni; zilnica nebăgare de seamă a unui gest sau altul, supărător sau impertinent, din partea persoanelor cu care convieţuieşti… Toate acestea, cu perseverenţă, constituie adevărata mortificare interioară.

Nu spune: persoana aceasta mă împovărează. — Gândeşte-te: această persoană mă sfinţeşte.

Nu dispreţui prilejul de a renunţa la propria ta judecată. — Costă…, dar cât de plăcut îi este lui Dumnezeu!

Mortificare interioară. — Nu cred în mortificarea ta interioară când văd că dispreţuieşti, că nu practici, mortificarea simţurilor.

Şi a pus Domnul în gura unuia, al cărui stăpân era mânios şi grosolan: Îţi mulţumesc, Doamne Dumnezeule, pentru această comoară cu adevărat dumnezeiască, pentru că unde aş mai găsi pe altul care la fiecare vorbă bună să-mi răspundă cu o pereche de lovituri de copite?

Nu face critici negative: când nu poţi lăuda, taci.

Niciodată să nu-l vorbeşti de rău pe fratele tău, chiar dacă ai motive cu prisosinţă. — Mergi întâi la Sfântul Sacrament şi apoi mergi la Preot, părintele tău, şi uşurează-ţi sufletul cu el.

   — Şi cu nimeni altcineva.

Bârfa este noroiul care murdăreşte şi îngreunează apostolatul. — Se împotriveşte iubirii, destramă forţele, răpeşte pacea şi duce la pierderea unirii cu Dumnezeu.

După ce am văzut cum sunt folosite multe vieţi, întregi! (vorbă, vorbă, vorbă, cu toate consecinţele), tăcerea mi se pare mai necesară şi mai plăcută. — Şi înţeleg foarte bine de ce, Doamne, ceri socoteală pentru vorbele de clacă.

Este mai uşor să vorbeşti decât să faci. — Tu… care ai această limbă ascuţită — de secure — ai încercat vreodată, din întâmplare măcar, să faci „bine“ ceea ce, după părerea ta „autorizată“, ceilalţi fac mai puţin bine?

Asta se cheamă şoaptă, bârfă, pălăvrăgeală, intrigă, cancan, vorbe, insinuări… calomnie? josnicie?

   — E greu ca „rolul de judecător“, al celui ce nu are de ce să-l exercite, să nu ajungă în final „treabă de mahalagioaice“.