Lista numerelor

Există 7 numere în „Drum” al căror subiect este Viață obișnuită  → apostolat.

„Atât de mare influenţă are mediul înconjurător!“, mi-ai spus. — Şi a trebuit să-ţi răspund: fără îndoială. De aceea e nevoie să aveţi o asemenea formare încât să fiţi capabili, în mod firesc, să „daţi tonul” societăţii cu care convieţuiţi.

   Şi atunci, dacă ai prins acest spirit, sunt sigur că îmi vei spune, cu uimirea primilor ucenici contemplând cele dintâi miracole care se înfăptuiau prin mâinile lor în numele lui Cristos: „Avem atâta influenţă asupra mediului înconjurător!“.

Este adevărat că am numit apostolatul tău discret „tăcută şi operativă misiune“. — Şi n-am nimic de rectificat.

Mi se pare atât de bună devoţiunea ta pentru primii creştini, încât mă voi strădui să o încurajez, pentru ca să exersezi — ca şi ei —, pe zi ce trece cu mai mult entuziasm, acest apostolat eficace de discreţie şi de confidenţă.

Când vei pune în practică apostolatul tău de „discreţie şi de confidenţă”, nu-mi spune că nu ştii ce ai de spus. Pentru că — îţi voi spune cu psalmul — „Dominus dabit verbum evangelizantibus virtute multa“ — Domnul pune în gura apostolilor săi cuvinte pline de rod.

Aceste cuvinte, strecurate la timp în auzul prietenului care şovăie; acea conversaţie îndrumătoare pe care ai ştiut să o provoci oportun; şi sfatul profesional care îi îmbunătăţeşte activitatea universitară; şi discreta indiscreţie, care te face să-i sugerezi nebănuite orizonturi de zel… Toate acestea sunt „apostolatul confidenţei“.

„Apostolatul prânzului“: este vechea ospitalitate a Patriarhilor, cu căldura frăţească din Betania. — Când se practică, parcă se întrevede pe Isus, în fruntea mesei, precum în casa lui Lazăr.

Este urgent să recreştinăm sărbătorile şi obiceiurile populare. — Este urgent să evităm ca spectacolele publice să fie considerate în această disjuncţie: ori neroade, ori păgâne.

Cere-i Domnului să existe cine să lucreze în această operă urgentă, pe care o putem numi „apostolatul petrecerii“.

Referințe la Sfânta Scriptură
Referințe la Sfânta Scriptură