Lista numerelor

Există 8 numere în „Drum” al căror subiect este Virtuți → virtuți teologale .

În clipa ispitei, gândeşte-te la Iubirea care te aşteaptă în cer: încurajează virtutea speranţei, care nu e lipsă de generozitate.

Nu presimţi că te aşteaptă mai multă pace şi mai mare unire dacă răspunzi acelui har extraordinar care îţi cere o detaşare totală?

   — Luptă pentru El, pentru a-I plăcea; dar întăreşte-ţi speranţa.

Nu fi pesimist. — Nu ştii că tot ceea ce se întâmplă sau se poate întâmpla este spre bine?

   — Optimismul tău va fi consecinţa logică a credinţei tale.

„Şi într-un mediu păgânizat sau păgân, contrastând mediul acesta cu viaţa pe care o duc, nu va părea artificială naturaleţea mea?“, mă întrebi.

   Şi îţi răspund: viaţa ta cu viaţa lor vor contrasta, fără îndoială, şi acest contrast, prin faptul că îţi confirmi, cu lucrările tale, credinţa, este fără îndoială, naturaleţea pe care ţi-o cer.

Transigenţa este semnul cert al aceluia ce nu deţine adevărul. — Când un om face concesii în privinţa idealului, onoarei sau credinţei, acest om este unul fără ideal, fără onoare şi fără credinţă.

Actele de Credinţă, Speranţă şi Dragoste sunt valve prin care se înteţeşte focul sufletelor care trăiesc întru Dumnezeu.

Fă totul dezinteresat, din Dragoste curată, ca şi cum n-ar exista nici răsplată, nici pedeapsă. Dar dezvoltă în inima ta speranţa glorioasă a Cerului.

În carne vie. — Aşa simţi. Totul te face să suferi în puteri şi în simţuri. Şi totul îţi devine ispită…

   Fii smerit — insist — : vei vedea cât de curând vei fi scos din această stare. Și durerea se va schimba în bucurie. Și ispita în putere sigură.

   Dar, între timp, înviorează-ţi credinţa; umple-te de speranţă; şi fă necontenite acte de Iubire, chiar dacă ţi se pare că sunt numai vorbe.

Referințe la Sfânta Scriptură