Lista numerelor

Am dori să ne spuneţi, Monseniore, care sunt, în opinia dumneavoastră, obiectivele esenţiale ale Universităţii, şi în ce termeni situaţi predarea religiei în cadrul studiilor universitare?

Universitatea trebuie să contribuie de pe o poziţie de primă importanţă la progresul uman – ştiţi acest fapt fiindcă îl trăiţi sau doriţi să-l trăiţi. Deoarece problemele care se pun în viaţa popoarelor sunt multiple şi complexe – spirituale, culturale, sociale, economice etc. -, este necesar ca formarea pe care trebuie s-o asigure Universitatea să cuprindă toate aceste aspecte.

Nu este de-ajuns dorinţa să munceşti pentru binele comun temporal; mijlocul pentru a face ca această dorinţă să fie eficientă este acela de a forma bărbaţi şi femei capabili să-şi însuşească o pregătire temeinică şi să ofere semenilor lor roadele acestei plenitudini la care au ajuns.

Religia este cea mai mare răzvrătire a omului care nu vrea să trăiască precum un animal şi nu renunţă - nu se linişteşte - până nu-l cunoaşte pe Creator şi nu i se adresează: de aceea studiul religiei este o necesitate fundamentală. Un om care nu dispune de o formare religioasă nu este format pe de-a întregul. Astfel, religia trebuie să fie prezentă în Universitate şi trebuie să se predea la nivelul superior, ştiinţific, al unei teologii de calitate. O Universitate din care lipseşte religia este o Universitate incompletă, pentru că ignoră o dimensiune esenţială a fiinţei umane, care nu exclude – ci dimpotrivă impune – celelalte dimensiuni.

Pe de altă parte, nimeni nu poate viola libertatea conştiinţei: predarea religiei trebuie să fie liberă, chiar dacă creştinul ştie că, dacă vrea să fie în armonie cu credinţa sa, are obligaţia imperioasă de a dobândi o formare solidă în acest domeniu, de a dispune, prin urmare, de o cultură religioasă: doctrina, pentru a putea trăi din ea şi a fi martor al lui Cristos prin exemplu şi prin cuvânt.

Însă Opus Dei sprijină centre de formare muncitorească, de pregătire a ţăranilor, de învăţământ primar, mediu şi universitar şi alte activităţi, foarte multe şi foarte variate, în toată lumea, pentru că dorinţa sa apostolică fierbinte este - aşa cum am scris cu mulţi ani în urmă - ca o mare fără margini.

Dar cum să mai stărui în această privinţă, dacă însăşi prezenţa voastră este mai elocventă decât un lung discurs? Voi, Prietenii Universităţii din Navarra, faceţi parte dintr-o colectivitate care ştie că s-a angajat să contribuie la progresul societăţii din care face parte. Zelul vostru cordial, rugăciunile voastre, sacrificiul şi aportul vostru nu curg prin matca unui confesionalism catolic: cooperând, sunteţi o mărturie clară a unei conştiinţe cetăţeneşti drepte, preocupate de binele comun temporal; adeveriţi faptul că o Universitate poate lua fiinţă din energiile poporului şi poate fi susţinută de popor.

Cu acest prilej, doresc încă o dată să mulţumesc pentru colaborarea în cadrul Universităţii noastre, nobilului meu oraş Pamplona, marii şi puternicei regiuni Navarra, prietenilor provenind din toată geografia spaniolă şi – o spun cu deosebită emoţie – celor care nu sunt spanioli şi nici chiar catolici sau nici creştini, care au înţeles – arătând prin fapte - ţelul şi spiritul acestei inițiative.

Datorită tuturor Universitatea este un focar, tot mai viu, de libertate civică, de pregătire intelectuală, de întrecere profesională şi un stimulent pentru învăţământul universitar. Sacrificiul vostru generos este temeiul activităţii universale care urmăreşte progresul ştiinţelor umane, promovarea socială, pedagogia credinţei.

Toate acestea au fost înţelese, cu claritate, de locuitorii din Navarra, care recunosc în Universitatea lor şi acel factor de stimulare economică pentru întreaga regiune şi, în mod special, de promovare socială, care a permis multora dintre fiii săi să acceadă la profesii intelectuale, ceea ce – altminteri – ar fi fost dificil şi, în anumite cazuri, cu neputinţă. Înţelegerea rolului pe care Universitatea avea să-l joace în viaţa sa a motivat cu siguranţă sprijinul pe care Navarra i l-a acordat de la bun început: sprijin care va fi, de bună seamă, pe zi ce trece, tot mai puternic şi entuziast.

Nutresc mai departe speranţa – deoarece corespunde unui criteriu just precum şi realităţii existente din multe ţări – că va sosi momentul în care Statul spaniol va contribui, la rândul său, la uşurarea greutăţilor unei universităţi care nu urmăreşte niciun fel de profit particular, ci – dimpotrivă –, consacrându-se în întregime binelui societăţii, se străduieşte să muncească eficient pentru prosperitatea prezentă şi viitoare a naţiunii.