Lista numerelor

Am dori să ne spuneţi, Monseniore, care sunt, în opinia dumneavoastră, obiectivele esenţiale ale Universităţii, şi în ce termeni situaţi predarea religiei în cadrul studiilor universitare?

Universitatea trebuie să contribuie de pe o poziţie de primă importanţă la progresul uman – ştiţi acest fapt fiindcă îl trăiţi sau doriţi să-l trăiţi. Deoarece problemele care se pun în viaţa popoarelor sunt multiple şi complexe – spirituale, culturale, sociale, economice etc. -, este necesar ca formarea pe care trebuie s-o asigure Universitatea să cuprindă toate aceste aspecte.

Nu este de-ajuns dorinţa să munceşti pentru binele comun temporal; mijlocul pentru a face ca această dorinţă să fie eficientă este acela de a forma bărbaţi şi femei capabili să-şi însuşească o pregătire temeinică şi să ofere semenilor lor roadele acestei plenitudini la care au ajuns.

Religia este cea mai mare răzvrătire a omului care nu vrea să trăiască precum un animal şi nu renunţă - nu se linişteşte - până nu-l cunoaşte pe Creator şi nu i se adresează: de aceea studiul religiei este o necesitate fundamentală. Un om care nu dispune de o formare religioasă nu este format pe de-a întregul. Astfel, religia trebuie să fie prezentă în Universitate şi trebuie să se predea la nivelul superior, ştiinţific, al unei teologii de calitate. O Universitate din care lipseşte religia este o Universitate incompletă, pentru că ignoră o dimensiune esenţială a fiinţei umane, care nu exclude – ci dimpotrivă impune – celelalte dimensiuni.

Pe de altă parte, nimeni nu poate viola libertatea conştiinţei: predarea religiei trebuie să fie liberă, chiar dacă creştinul ştie că, dacă vrea să fie în armonie cu credinţa sa, are obligaţia imperioasă de a dobândi o formare solidă în acest domeniu, de a dispune, prin urmare, de o cultură religioasă: doctrina, pentru a putea trăi din ea şi a fi martor al lui Cristos prin exemplu şi prin cuvânt.

În această etapă istorică există o preocupare deosebită pentru democratizarea procesului de învăţământ, pentru a putea beneficia de el toate clasele sociale, şi nu se concepe instituţia universitară fără o proiecţie sau o funcţie socială. În ce sens înţelegeţi dumneavoastră această democratizare, şi cum îşi poate îndeplini Universitatea funcţia socială?

Este necesar ca Universitatea să formeze studenţii cu mentalitatea de a sluji: a sluji societatea, promovând binele comun temporal prin munca lor profesională şi activitatea lor civică. Absolvenţii trebuie să fie responsabili, să aibă o preocupare sănătoasă pentru problemele celorlalţi şi un spirit generos care să îi determine să facă faţă acestor probleme, încercând să găsească soluţia cea mai bună. A le asigura toate acestea studenţilor este menirea Universităţii.

Atunci când tinerii întrunesc cerinţele în privinţa capacităţii lor, trebuie să aibă acces la studiile superioare, oricare le-ar fi originile sociale, mijloacele economice, rasa sau religia. Atâta vreme cât există bariere sociale în acest sens, democratizarea învăţământului va fi doar vorbă goală.

Într-un cuvânt, Universitatea trebuie să fie deschisă tuturor şi, pe de altă parte, trebuie să-şi formeze studenţii în aşa fel încât viitoarea lor muncă profesională să fie în slujba tuturor.

Mulţi studenţi se simt solidari şi doresc să adopte o atitudine activă faţă de realitatea pe care o constată şi anume aceea că, pe tot globul, foarte multe persoane suferă, fizic şi moral sau trăiesc în sărăcie. Ce idealuri sociale aţi recomanda acestui tineret intelectual de astăzi?

Idealul este, mai ales, realitatea muncii bine făcute, pregătirea ştiinţifică adecvată în timpul studiilor universitare. Cu această bază, sunt mii de locuri în lume care necesită braţe de lucru, care aşteaptă o muncă personală, susţinută şi plină de abnegaţie. Universitatea nu trebuie să formeze oameni care apoi să se folosească în chip egoist de beneficiile obţinute prin studiile lor, ci să îi pregătească pentru misiunea de a-şi ajuta cu generozitate semenii, dând dovadă de fraternitate creştină.

Adesea, această solidaritate se reduce la manifestări, orale sau scrise sau chiar la dispute sterile ori primejdioase: eu măsor solidaritatea prin opere în slujba oamenilor, şi cunosc mii de cazuri de studenţi spanioli şi din alte ţări care au renunţat să-şi construiască mica lor lume privată, dăruindu-se semenilor printr-o muncă profesională pe care încearcă s-o ducă la bun sfârşit, cu perfecţiune omenească, prin opere de învăţământ, de asistenţă, în opere sociale etc., cu un spirit veşnic tânăr şi plin de bucurie.

Faţă de actualitatea socio-politică din ţara noastră şi din toate celelalte ţări, faţă de război, de injustiţie sau de opresiune, ce responsabilitate atribuiţi Universităţii în calitate de corporaţie, deci profesorilor, studenţilor? Poate oare Universitatea să admită în incinta sa desfăşurarea unor activităţi politice ale studenţilor şi profesorilor?

Înainte de orice, vreau să spun că în această întrevedere îmi exprim părerea mea, adică aceea a unei persoane care, de la şaisprezece ani – acum am şaizeci şi cinci –, nu a pierdut legătura cu Universitatea. Îmi expun modul personal de a vedea această problemă şi nu pe acela al Opus Dei care, în toate lucrurile lumeşti ori care pot fi discutate, nu vrea şi nici nu poate să aibă vreo opţiune – căci fiecare membru al Lucrării are şi îşi exprimă liber propria părere personală, adică părerea celui care îşi asumă personal responsabilitatea -, întrucât ţelul Opus Dei este exclusiv spiritual.

Revenind la întrebarea dumneavoastră, mi se pare că ar trebui, în primul rând, să ne punem de acord în legătură cu ce anume înseamnă politica. Dacă prin politică se înţelege să te angrenezi şi să munceşti în favoarea păcii, a dreptăţii sociale, a libertăţii tuturora, în acest caz toţi cei din Universitate şi Universitatea în calitate de corporaţie, au obligaţia de să-şi asume aceste idealuri şi să-şi intensifice preocuparea de a rezolva marile probleme ale vieţii oamenilor.

Dacă prin politică se înţelege însă rezolvarea concretă a unei anumite probleme, împreună cu alte soluţii posibile şi corecte, în concurenţă cu cele ce susţin contrariul, cred că Universitatea nu este forul care trebuie să decidă în această privinţă.

Universitatea este locul pentru a se pregăti în vederea rezolvării acestor probleme; este casa comună, locul de studiu şi de cultivare a prieteniei; locul unde trebuie să convieţuiască paşnic persoane de diverse tendinţe care, în orice moment, sunt expresii ale pluralismului autentic ce există în societate.