Lista numerelor

Totuşi, câteodată femeia nu este sigură că se regăseşte cu adevărat în locul care i se cuvine şi pentru care este chemată. De multe ori, când are o activitate în afara căminului, se simte presată de treburile casnice; şi când stă acasă, dedicându-se exclusiv familiei, se simte limitată în privinţa posibilităţilor ei. Ce le-aţi spune femeilor care trăiesc aceste contradicţii?

Acest sentiment, foarte real, provine adesea nu atât din nişte limitări efective – pe care le avem cu toţii, fiindcă suntem oameni -, cât mai ales din lipsa unor idealuri bine definite, capabile să orienteze o viaţă întreagă sau dintr-o trufie inconştientă: uneori ne-am dori să fim cei mai buni în orice privinţă şi la orice nivel. Şi, cum nu este cu putinţă, se iscă o stare de dezorientare şi de angoasă sau chiar de descurajare şi de blazare: nu poţi fi prezent în toate părţile, nu ştii de ce se te ocupi, dacă nu te ocupi temeinic de ceva. În această situaţie, sufletul rămâne expus invidiei, imaginaţia se dezlănţuie lesne şi-şi caută un refugiu în fantezie care, îndepărtându-se de realitate, ajunge să amorţească voinţa. Este ceea ce am numit în repetate rânduri „mistică amăgitoare”, care se exprimă prin expresia ce bine ar fi fost să!, plămădită din visuri inutile şi din idealisme înşelătoare; ce bine ar fi fost să nu mă fi căsătorit!, ce bine ar fi fost să nu fi avut profesia aceasta!, ce bine ar fi fost să fiu mai sănătos, sau mai tânăr, sau să am mai mult timp!

Remediul – scump, ca tot ceea ce merită– constă în a căuta adevăratul centru al vieţii omeneşti, care poate oferi o ierarhie, o ordine şi un sens la orice şi, anume, legătura directă cu Dumnezeu, printr-o viaţă lăuntrică autentică. Da, trăind în spiritul lui Cristos, avem în El centrul nostru, descoperim sensul misiunii ce ni s-a încredinţat, ne făurim un ideal omenesc care devine dumnezeiesc, ni se deschid în viaţă noi orizonturi de speranţă şi ajungem să sacrificăm cu plăcere nu doar un aspect sau altul al activităţii noastre, ci întreaga viaţă, dându-i astfel, paradoxal, împlinirea cea mai desăvârşită.

Problema pe care o ridici în legătură cu femeia nu este extraordinară: mulţi bărbaţi simt uneori ceva asemănător, cu alte particularităţi. Cauza este de obicei aceeaşi: lipsa unui ideal major, care poate fi descoperit numai prin lumina Domnului.

În orice caz, trebuie să fie puse în practică şi remedii mai mărunte, care par banale, dar nu sunt: când sunt multe lucruri de făcut, e necesar să stabileşti o ordine, să te organizezi. Multe dificultăţi provin din lipsa ordinei, din inexistenţa acestui obicei. Sunt femei care fac o mulţime de lucruri, şi le fac pe toate bine, pentru că s-au organizat, au impus cu tărie o ordine în munca lor vastă. Au ştiut să se ocupe în fiecare moment de ceea ce se cuvenea să se ocupe, fără să-şi piardă capul, gândindu-se la ce are să vină sau la ceea ce ar fi putut face înainte. Însă, altele sunt copleşite de mulţimea de treburi şi de aceea nu pot face nimic.

Desigur, vor fi întotdeauna multe femei care nu au altă ocupaţie decât aceea de a se dedica familiei. Vă spun că este o ocupaţie importantă, care merită din plin. Prin intermediul acestei profesii – fiindcă este o profesie, adevărată şi nobilă – ele influenţează pozitiv nu numai familia, ci şi o mulţime de prieteni şi cunoscuţi, precum şi persoane cu care intră în legătură în vreun fel sau altul, îndeplinind o muncă mult mai cuprinzătoare uneori, decât aceea a unor profesionişti. Ca să nu mai vorbim de faptul că pot pune această experienţă şi această ştiinţă în slujba a sute de persoane, în centre destinate formării femeii, cum sunt cele conduse de fiicele mele din Opus Dei, în toate ţările din lume. Aici, devin specialiste în problemele căminului, cu o eficienţă educativă mai mare, aş spune, decât multe profesoare universitare.

Dumneavoastră v-aţi referit la prezenţa femeii în viaţa publică, în politică. Actualmente se fac în Spania paşi importanţi în acest sens. Care este în opinia dumneavoastră munca specifică pe care femeia trebuie s-o realizeze în acest domeniu?

Prezenţa femeii în ansamblul vieţii sociale este un fenomen logic şi cu desăvârşire pozitiv, parte din acel fapt mai amplu la care m-am referit înainte. O societate modernă, democratică, trebuie să recunoască dreptul femeii de a participa activ la viaţa politică şi trebuie să creeze condiţiile favorabile pentru ca să-şi exercite acest drept toate cele care o doresc.

Femeia care vrea să se dedice activ conducerii treburilor publice este obligată să se pregătească aşa cum se cuvine, pentru ca activitatea ei în viaţa obştească să fie responsabilă şi pozitivă. Orice muncă profesională impune o formare prealabilă şi, apoi, un efort constant pentru a îmbunătăţi această pregătire şi a o adapta noilor circumstanţe care intervin. Această exigenţă constituie o îndatorire cu totul deosebită pentru cei care aspiră să ocupe posturi de conducere în societate, căci sunt chemaţi să îndeplinească o funcţie foarte importantă, de care depinde bunăstarea tuturor.

O femeie cu o pregătire adecvată trebuie să poată găsi deschis întregul câmp al vieţii publice, la toate nivelurile. În acest sens, nu se pot preciza nişte sarcini specifice, care să-i revină doar ei. Cum am mai spus înainte, în acest domeniu specificul este dat nu atât de sarcina sau de postul respectiv, cât mai cu seamă de modul de îndeplinire al acestei funcţii, de soluţiile nuanţate pe care condiţia sa de femeie le va găsi pentru problemele cu care se confruntă şi chiar de descoperirea şi dezbaterea acestor probleme.

În virtutea înzestrării naturale care îi este proprie, femeia poate îmbogăţi mult viaţa civilă. Acest lucru este evident dacă privim cu atenţie vastul câmp al legislaţiei sociale sau al celei referitoare la familie. Calităţile feminine vor fi cea mai bună garanţie că se vor respecta valorile autentice omeneşti şi creştine, în momentul luării măsurilor care afectează în vreun fel viaţa familiei, mediul educativ, viitorul tinerilor.

Tocmai am menţionat importanţa valorilor creştine în soluţionarea problemelor sociale şi referitoare la familie şi vreau să subliniez aici transcendenţa sa în toată viaţa publică. Ca și la bărbat, când femeia trebuie să se ocupe de o activitate politică, credinţa creştină îi conferă responsabilitatea de a realiza un adevărat apostolat, adică un serviciu creştin adus întregii societăţi. Nu este vorba de a reprezenta oficial sau oficios Biserica în viaţa publică şi, cu atât mai puţin, de a se servi de Biserică pentru propria carieră personală sau pentru interese de partid. Dimpotrivă, este vorba de a-şi forma în deplină libertate propriile opinii în toate aceste subiecte lumeşti unde creştinii sunt liberi şi de a-şi asuma responsabilitatea personală a gândirii şi modului de a acţiona, întotdeauna consecvent cu credinţa care se profesează.