Lista numerelor

De-a lungul acestui interviu, s-a ivit ocazia să comentăm aspecte importante ale vieţii omeneşti, în special ale vieţii femeii şi să vedem cum le valorează spiritul Opus Dei. Ne-aţi putea spune, în încheiere, cum consideraţi că trebuie să fie promovat rolul femeii în viaţa Bisericii?

Nu pot ascunde că, răspunzând la o întrebare de acest gen, simt tentaţia – contrarie practicii mele obişnuite – de a o face într-un mod polemic. Pentru că sunt unele persoane care folosesc acest limbaj într-un mod clerical, folosind cuvântul Biserică drept sinonim pentru ceva ce aparţine clerului, Ierarhiei ecleziastice. Şi astfel, prin participare la viaţa Bisericii, aceste persoane înţeleg numai, sau în principal, ajutorul dat vieţii parohiale, colaborarea în cadrul asociaţiilor cu mandat de la Sfânta Ierarhie, asistenţa activă la ceremoniile liturgice sau alte acţiuni asemănătoare.

Cei care gândesc astfel uită în practică – deşi poate că o proclamă în teorie – că Biserica este totalitatea Poporului lui Dumnezeu, ansamblul tuturor creştinilor şi că, de aceea, acolo unde există un creştin care se străduieşte să trăiască în numele lui Isus Cristos, acolo este prezentă Biserica.

Nu pretind să minimalizez prin aceasta importanţa colaborării pe care femeia o poate presta în viaţa structurii ecleziastice. Dimpotrivă, o consider neapărat necesară. Mi-am dedicat viaţa pentru a apăra plenitudinea vocaţiei creştine a corpului laicilor, a bărbaţilor obişnuiţi şi a femeilor obişnuite care trăiesc în mijlocul lumii şi, prin urmare, pentru a contribui la deplina recunoaştere, teologică şi juridică, a misiunii lor în Biserică şi în lume.

Vreau doar să remarc că sunt unii care promovează o reducerenejustificată a acestei colaborări şi să semnalez că un creştin obişnuit, bărbat sau femeie, îşi poate îndeplini misiunea specifică, inclusiv aceea care îi corespunde în cadrul structurii ecleziastice, numai dacă nu intră în rândulclericilor, dacă rămâne mai departe secular, ca om obişnuit, care trăieşte în lume şi participă la preocupările lumii.

Revine milioanelor de femei şi de bărbaţi creştini care trăiesc pe pământ să-l aducă pe Cristos în toate activităţile oamenilor, vestindu-i cu mărturia vieţilor lor că Domnul îi iubeşte pe toţi şi vrea să-i mântuiască pe toţi. De aceea, cea mai bună cale de a participa la viaţa Bisericii, cea mai importantă şi cea care, în orice caz, trebuie să fie presupusă de toate celelalte, este aceea de a fi pe de-a întregul creştini în locul unde se află în viaţă, acolo unde i-a purtat vocaţia omenească.

Ce mult mă emoţionează gândul la atâţia creştini şi creştine care, poate fără şi-o propună într-un mod anume, îşi trăiesc cu simplitate viaţa obişnuită, încercând să întruchipeze în ea Voia Domnului! A-i face să conştientizeze excelenţa vieţii lor, a le revela că aceasta, care pare fără importanţă, are o valoare de eternitate, a-i învăţa să asculte mai atent glasul Domnului, care le vorbeşte prin întâmplări şi situaţii, este ceva de care Biserica are astăzi nevoie urgentă: fiindcă la aceasta o obligă Dumnezeu.

A creştina de dinăuntru întreaga lume, arătând că Isus Cristos a mântuit toată omenirea, aceasta este misiunea creştinului. Iar femeia ia parte la această misiune în felul ei propriu, atât în cămin cât şi în alte ocupaţii pe care le are, realizând virtualităţile specifice care îi revin.

Principalul este, aşadar, să trăiască cu faţa spre Domnul, precum Sfânta Maria – femeie, Fecioară şi Mamă -, rostind acel fiatmihi secundum verbum tuum, facă-mi-se mie după cuvântul tău ¹⁴, de care depinde fidelitatea faţă de vocaţia personală, unică şi netransmisibilă în fiecare caz, ce ne va face să cooperăm la opera de mântuire pe care Domnul o înfăptuieşte în noi şi în lumea întreagă.

Şi acum, fiii şi fiicele mele, daţi-mi voie să mă opresc la alt aspect – cu deosebire emoţionant – al vieţii obişnuite. Mă refer la dragostea omenească, la dragostea curată între un bărbat şi o femeie, la logodnă, la căsătorie. Trebuie să spun încă o dată că această sfântă dragoste omenească nu este ceva permis, tolerat, alături de adevăratele activităţi ale spiritului, cum s-ar putea insinua de către falsele concepţii spiritualiste la care m-am referit înainte. De patruzeci de ani propovăduiesc, prin viu grai şi prin scris, tocmai contrariul şi pare chiar că încep să o înțeleagă cei care nu au înţeles până acum.

Dragostea, care duce la căsătorie şi la întemeierea unei familii, poate fi şi un drum divin, vocaţional, minunat, o cale pentru a ne dedica în întregime Domnului nostru. Faceţi lucrurile cu dorinţa de perfecţiune, aşa cum v-am mai spus, realizaţi cu dragoste măruntele activităţi zilnice, descoperiţi – insist – acel ceva divin care există în amănunte: toată această doctrină îşi găseşte un loc special în spaţiul vital, în care se încadrează dragostea omenească.

Ştiţi doar cu toţii, profesori, studenţi şi toţi cei care vă dedicaţi activităţilor voastre la Universitatea din Navarra: i-am încredinţat iubirile voastre Sfintei Maria, Maica Iubirii Frumoase. Şi iată, aveţi aici locașul pe care l-am ridicat cu evlavie în campusul universitar, ca să vă primească rugăciunile şi ofranda acestei minunate şi pure iubiri pe care Ea o binecuvântează.

Sau nu ştiţi că trupul vostru este templu al Duhului Sfânt, care este în voi, pe care-l aveţi de la Dumnezeu şi că voi nu sunteţi ai voştri? ⁸ De câte ori, în faţa imaginii Sfintei Fecioare, a Maicii Iubirii Frumoase, veţi răspunde cu o afirmaţie plină de bucurie întrebării Apostolului: Da, ştim şi dorim s-o trăim cu ajutorul tău atotputernic, oh, Sfântă Fecioară Maică a Domnului!

Rugăciunea contemplativă se va ivi în voi ori de câte ori veţi medita la această realitate impresionantă: ceva atât de material cum este trupul meu a fost ales de Sfântul Duh ca să-şi facă lăcaşul.., eu nu-mi mai aparţin..., trupul şi sufletul meu – toată fiinţa mea – sunt ale Domnului... Iar această rugăciune va fi rodnică în rezultate practice, izvorâte din marea consecință pe care o propune însuşi Apostolul: slăviţi dar pe Dumnezeu în trupul vostru ⁹.

Pe de altă parte, nu puteţi să nu ştiţi că numai în cugetul celor care înţeleg şi valorează, în toată profunzimea lor, ideile pe care tocmai le-am clarificat cu privire la dragostea omenească, se poate ivi această altă înţelegere inefabilă de care vorbeşte Isus ¹⁰, care este un adevărat dar de la Dumnezeu şi care ne îndeamnă să ne oferim trupul şi sufletul Domnului, inima noastră întreagă, fără amestecul dragostei pământeşti.