Lista numerelor

Există 9 numere în «Forja», al căror subiect Ambianță.

Cum să te comporţi? Ca un jar aprins, care aduce foc acolo unde se află, sau care tinde cel puţin să ridice nivelul spiritual al celor care îl înconjoară, chemându-i la o viaţă creştinească mai intensă.

Cu toată libertatea și în funcție de gusturile și de calitățile tale, trebuie săi iei parte activă, eficientă, la asociațiile oficiale sau particulare din țara ta care îți vor părea bune, dând participării tale un sens creștin: asemenea organizații nu-ți pot fi niciodată indiferente când este vorba de binele vremelnic sau veșnic al oamenilor.

Este necesar să se ridice cu curajul împotrivirii contra acelor „libertăți de pierzanie“, fiice ale libertinajului, ale pasiunilor rele, ale păcatului originar… cum se vede, ele coboară, în linie directă, din diavol.

Un fiu al lui Dumnezeu, ca tine, nu trebuie să se teamă de a trăi în mediul său profesional, social… el nu este niciodată singur!

— Dumnezeu, Domnul Cristos, te însoțește mereu și El îți arată căile pentru a-I fi fidel și a-i aduce și pe ceilalți la El.

Trebuie să fii, ca fiu al Domnului și cu harul lui, bărbat puternic, femei puternică, plin de dorințe și de realitate.

— Nu suntem plante de seră. Trăim în mijlocul lumii și trebuie să fim expuși tuturor vânturilor, căldurii și frigului, ploii și furtunilor… dar rămânând fideli lui Dumnezeu și Bisericii sale.

Intrigi, interpretări mizerabile, — pe măsura inimilor meschine din care pornesc, insinuări lașe… — Iată un fapt din nefericire des întâlnit în mediile în care nici nu se muncește și nici alții nu sunt lăsați să muncească.

Meditează în liniște aceste versete dintr-un psalm:

„Doamne, am devenit străin pentru frații mei, un necunoscut pentru fiii mamei mele. Căci zelul casei Tale m-a mistuit și insultele celor care te insultau s-au răsfrânt asupra mea“… Și continuă să muncești.

Învățătorul ne-a spus-o: „noi, copiii luminii, de-am putea face binele cu cel puțin cu tot atâta tenacitate și cu aceeași încăpățânare pe care o pun fiii întunericului în propriile lor treburi!

— Nu te plânge: dimpotrivă, lucrează, ca să îneci răul sub abundența binelui.

Un bărbat catolic — o femeie catolică — nu pot uita această idee călăuzitoare: să urmeze exemplul lui Isus Cristos în toate mediile, fără a respinge pe nimeni.

Prezentă și mărturia copiilor lui Dumnezeu în lume au ca scop de a atrage pe alții după ei; da a răspândi un climat bun — cel al lui Cristos, și nu de a se lăsa influențați de vreun altul.

Referințe la Sfânta Scriptură
Referințe la Sfânta Scriptură