Lista numerelor

Există 34 numere în «Forja» al căror subiect este Pesimism.

Cu harul lui Dumnezeu trebuie să întreprinzi și să săvârșești imposibilul… pentru că ceea ce este posibil, toată lumea poate să facă.

Respinge-ți pesimismul propriu și nu îngădui pesimiști pe lângă tine.

— Este plin de bucurie și încredere faptul că se cuvine să-L iubești pe Dumnezeu și să-L slujești.

Depărtează de tine această prudență umană care te face atât de prevăzător și, iartă-mi cuvântului, atât de laș.

— Să nu avem un spirit îngust, să nu fim retrograzi, cu vederi mioape, fără orizonturi înalte… Sau trudim cumva pentru noi înșine? Aceasta nicidecum. Așadar, să spunem fără teamă: O, Isuse al meu, pentru Tine trudim si… ne-ai refuza tu mijloacele practice pentru a o face? Tu știi bine că nu suntem cine știe ce; și totuși eu nu m-aș purta astfel cu un slujitor…

— Iată de ce suntem plini de speranță, siguri că Tu ne vei da ceea ce este necesar ca să te slujim.

Un act de credință: împotriva Lui nu se poate face nimic! Nici împotriva alor săi!

Nu te descuraja, înainte! Înainte, cu o sfântă încăpățânare, care în domeniul spiritual are ca nume perseverența.

Dumnezeul meu: Tu ai totdeauna leacul ce trebuie adevăratelor nevoi.

Nu-ți merge mai rău… Ceea ce se întâmpla acum este mai multă lumină care face să înțelegi mai bine: ferește-te de orice semn de descurajare.

Pe calea sfințirii personale putem avea uneori impresia că dăm înapoi în loc să înaintăm, că mergem din rău în mai rău, în loc să devenim mai buni.

— Atâta vreme cât vei lupta în viața ta lăuntrică, să știi că acest gând pesimist nu este decât o închipuire, un miraj pe care trebuie să-l respingi.

— Perseverează dar calm: dacă vei lupta cu tenacitate, vei înainta pe calea ta și te vei sfinți.

Uscăciunea interioară nu este lipsă de zel. La cel lipsit de zel apa harului nu pătrunde deloc, se scurge… În schimb, există pământ în aparență arid, dar pe care câteva picături de ploaie îl fac să se acopere de flori și roade îmbietoare.

Va trebui să ne convingem: este atât de important să ne supunem chemărilor divine de fiecare clipă. Tocmai în ele ne așteaptă Dumnezeu!

Fii prevăzător! Nu aștepta ca Domnul să-ți trimită necazuri: anticipează-le, prin penitența voluntară.

— Astfel nu vei mai primi aceste necazuri cu resemnare — cuvânt depășit! ci cu Dragoste — iată un cuvânt veșnic tânăr!

Astăzi, pentru prima dată ai simțit că totul devine mai simplu: iată în sfârșit eliminate problemele ce te îngrijorau. Și înțelegi că multe altele încă se vor rezolva, dacă te vei lăsa mai mult în mâinile lui Dumnezeu, Tatăl tău.

Să te comporți mereu ca un fiu al lui Dumnezeu! Căci aceasta trebuie să fie rațiunea ta de a trăi!

Adresează-te Sfintei Fecioare Maria, Fiica, Mireasa lui Dumnezeu și Maica noastră, și cere-i să obțină de la Preasfânta Treime mai multe haruri: harul credinței, al speranței, al iubirii, al pocăinței. Astfel încât, atunci când ți se va părea că suflă în viața ta un vânt puternic, uscat, capabil să ofilească aceste înfloriri ale sufletului, să nu usuce nimic în tine… nici în frații tăi.

Un om ca tine — care știe bine că nu înseamnă nimic, după propriile tale spuse — oare poate crede că va îndrăzni să pună piedici harului lui Dumnezeu?

Ei bine, este ceea ce faci tu cu falsa ta smerenie, cu „obiectivitatea“ ta, cu pesimismul tău.

Dă-mi harul să abandonez tot ce ține de persoana mea. Nu trebuie să am alte preocupării decât Gloria ta… într-un cuvânt Dragostea ta. Totul din Iubire!

„Auzind aceasta — că Regele a venit pe lume — Irod s-a tulburat şi o dată cu el tot Ierusalimul“.

Tot astfel se întâmplă astăzi: în faţa măreţiei lui Dumnezeu, care se manifestă în mii de feluri, se găsesc persoane care se tulbură — chiar printre cele care deţin o autoritate. Pentru că… ele nu-L iubesc pe Dumnezeu mai presus de toate; nu vor să urmeze inspiraţiile Lui, aşezând astfel o piedică în calea divină.

—Tu continuă să trudeşti, nu te îngrijora; caută pe Domnul, roagă-te…, şi El va triumfa.

Nu eşti singur. — Nici tu, nici eu nu putem să fim singuri. Şi mai puţin încă dacă mergem la Isus prin Maria, căci ea este o Mamă care nu ne va părăsi niciodată.

Nu te întrista când ți se va părea că Domnul te părăsește: caută-L, fii mai perserverent! El, Iubirea, El nu te lasă singur.

— Și convinge-te că din Iubire El te „lasă singur“, pentru ca tu să vezi limpede în viața ta ce este al Lui și ce este al tău.

Îmi spuneai: „Nu numai că mă simt incapabil să progresez pe drumul meu, ci chiar neputincios să dobândesc mântuirea — o, sărmanul meu suflet! — fără miracolul harului. Sunt indiferent ca un spectator al propriului meu „caz“. Aceste zile să fie ele oare neroditoare? Și totuși Maica mea este Maica mea, și Isus — Isus al meu! Și există sufletele pioase, în acest moment chiar, care se roagă pentru mine“.

— Continuă să înaintezi, cu mâna în mâna Maicii tale, ți-am răspuns, și „îndrăznește“ să-i spui ca Isus este al tău. Prin bunătatea sa El va inunda sufletul tău cu o preacurată lumină.

Isuse dă-mi o cruce fără cirineeni; mă exprim rău: harul tău, ajutorul tău îmi sunt necesare mereu: fii Tu însuți Simon din Cirene al me. Cu Tine, Dumnezeul meu, nu există încercare să mă sperie…

— Dar dacă Crucea ar însemna silă, tristețe?

— Ei bine, Doamne, ți-o mărturisesc: cu Tine, întristarea mea va fi plină de bucurie.

Atâta timp cât nu Te voi pierde pe Tine, nu va fi pentru mine nicio o altă suferință care să fie într-adevăr suferință.

Isus nu refuză nimănui cuvântul său, un cuvânt care vindecă, consolează, luminează.

Să ne amintim totdeauna de aceasta și mai cu seamă când vom fi osteniți de greul trudei sau al necazurilor.

Nu te aştepta ca oamenii să te aplaude pentru apostolatul tău. Mai mult încă! Nu te aştepta la înţelegerea celorlalte persoane sau instituţii care de asemenea slujesc pe Cristos. Nu căuta decât gloria lui Dumnezeu. Şi dacă îi iubeşti pe toţi, nu-ţi face griji că alţii nu te înţeleg.

Dacă te lovești de munți, de obstacolele, de neînțelegeri, de intrigi, voite de satana și îngăduite de Dumnezeu, tu să-ți păstrezi credința, o credința unită cu fapte, o credință unită cu sacrificiu, o credință unită con smerenia.

În fața aparentei nerodnicii a apostolatului tău, te simți asaltat de semnele premergătoare unui val de descurajare pe care credința ta îl respinge cu fermintate… Dar îți dai în același timp seama că ai nevoie de mai multă credință, de o credință mai smerită, mai vie și mai activa.

Tu, care nu visezi decât mântuirea sufletelor, trebuie să strigi ca tatăl acelui tânăr bolnav, posedat de diavol: „Domine adiuva incredulitatem meam!“ — Doamne, vino în ajutorul necredinței mele!

Să n-ai nici o îndoială: minunea se va repeta!

Este adevărat că prin tine însuți nu poți face nimic și că, în sufletul tău, Dumnezeu este cel care face totul.

— Să nu fie, însă așa când e vorba să răspunzi harului primit.

Exersează-te pentru a căpăta virtutea speranței; pentru Dumnezeu, și chiar dacă-ți pare greu, perseverează în lucrul bine făcut, fiind convins că efortul tău nu este zadarnic în fața Domnului.

Lupta ta lăuntrică se duce de obicei contra a o mulțime de lucruri mici; când vei simți dorința să fii neîncetat plăcut lui Dumnezeu — nimic nu va fi în zadar, te asigur!

Un gând foarte aproape de realitate: cât de bun este Domnul, El care a venit să mă caute, El care m-a făcut să cunosc această sfântă cale care mă face să fiu demn de aceasta, El care mă face să iubesc toate făpturile pentru a le da pacea și bucuria!

— Înaintează deci cu încredere și cu grijă ca să-i răspunzi cu adevărat.

Știi că harul lui Dumnezeu nu-ți va lipsi: El te-a ales și dacă a făcut astfel îți va acorda tot sprijinul necesar ca să-I fii credincios, precum un fiu al Său.

— Înaintează, deci, încrezător și mereu mai dornic de a-I răspunde mai bine.

O rog pe Maica lui Dumnezeu pentru ca ea să știe, ca să binevoiască să ne surâdă…, și ea ne va dărui surâsul său.

Mai mult, ea ne va răsplăti înmiit pentru generozitatea noastră pe acest pământ. Și eu îi cer înmiit!

Caritatea ta să fie plina de blândețe și de forță, plină de omenie și de spirit supranatural: o caritate din inimă, primitoare pentru oricine, mereu surâzătoare și sinceră, o caritate care să te facă în stare să înțelegi ideile și sentimentele celorlalți.

— Astfel, cu blândețe și cu tărie, fără să faci nici o concesie în materie de conduită personală și de doctrină, caritatea lui Cristos — o caritate pe deplin trăită — te va înzestra cu spirit de cucerire și cu fiecare zi va crește setea ta de a trudi pentru suflete.

Plin de încredere îți spuneam: „Fiul meu, nu-mi ascund obstacolele pe care le vom întâlni dacă vrem să împărtășim „nebunia“ noastră altor apostoli. Unele dintre acestea vor părea de netrecut… dar „inter medium montium pertransibunt aquae“ — în mijlocul munților vor pătrunde ape; spiritul supranatural și elanul zelului nostru vor sfredeli munții și vom învinge obstacolele acestea“.

„Dumnezeul meu, când mă gândesc că toți oamenii sunt la fel iubiți de Tine, în Tine și cu Tine! Și acum iată-i pe toți împrăștiați“. Astfel te plângeai, văzându-te din nou singur și lipsit de orice mijloace umane.

— Dar imediat Domnul a pus în sufletul tău certitudinea că El va rezolva toate acestea. Iar tu I-ai spus: „Tu ești cel care vei rândui totul!

— Și într-adevăr, mai curând, mai mult și mai bine decât te așteptai, Domnul le-a rânduit pe toate.

Este drept ca Tatăl, Fiul și Sfântul Duh s-o încununeze pe Sfânta Fecioară ca Regină, stăpânind asupra întregii creații.

— Profită deci de puterea ei! Plin de îndrăzneală filială, alătură-te acestei sărbători a Cerului — iar eu, pe Maica Domnului, care e și Mama mea, o încunun cu mizeriile mele purificate, deoarece nu am nici pietre prețioase, nici virtuți.

— Îndrăznește să faci și tu la fel!

Referințe la Sfânta Scriptură
Referințe la Sfânta Scriptură
Referințe la Sfânta Scriptură
Referințe la Sfânta Scriptură
Referințe la Sfânta Scriptură
Referințe la Sfânta Scriptură