Lista numerelor

Un fiu al lui Dumnezeu nu are teamă nici de viață, nici de moarte, deoarece simțul înfierii divine constituie temeiul vieții sale spirituale. Dumnezeu este părintele meu — gândește el. El este Autorul a tot binele. El este însăși Bunătatea.

— Dar tu și cu mine, acționăm noi într-adevăr ca niște copii ai lui Dumnezeu?

Am fost într-adevăr fericit să constat că ai înțeles ce ți-am spus: trebuie să acționăm amândoi, să trăim și să murim ca niște îndrăgostiți și astfel vom „trăi“ veșnic.

Domnul este mereu învingător. — Dacă faci parte din instrumentele sale vei fi și tu învingător pentru că vei duce lupta lui Dumnezeu.

Sfințenia constă tocmai în această: să lupți toată viața pentru a rămâne fidel, să accepți cu bucurie Voința lui Dumnezeu în ceasul morții.

Când vei primi pe Domnul în Euharistie, mulțumește-I din tot sufletul de bunătatea pe care ți-o arată rămânând cu tine.

— Te-ai gândit vreodată că au trecut veacuri peste veacuri până să vină Mesia? Rugăciunea patriarhilor și a profeților și a întreg poporului lui Israel: pământul este însetat, Doamne, vino!

— Aceasta să fie speranța ta în iubire.

Și în epoca noastră, în ciuda celor care-L neagă pe Dumnezeu, pământul este foarte aproape de Cer.

Scriai: „simile est regnum caelorum“ — Împărăția lui Dumnezeu este asemenea unei comori… Acest pasaj din sfânta Evanghelie a căzut în sufletul meu și a prins rădăcini. Îl citisem totuși de atâtea ori, fără ca să prind sensul, divina savoare.

Totul!… Omul înțelept trebuie să vândă totul ca să obțină comoara, piatra prețioasă a Gloriei!

Roagă-te Sfintei Maria și destăinuiește-i: O, Maică Preacurată, ca să trăiesc idealul pe care Dumnezeu l-a pus în inima mea am nevoie să-mi iau izvorul… foarte sus, foarte sus!

Nu este îndeajuns să te desprinzi, cu ajutorul divin, de lucrurile din lumea aceasta, știind că ele nu sunt decât țărână. Trebuie să mergi mai departe: chiar dacă pui universul tot ca o grămadă sub picioarele tale, ca să fii mai aproape de Cer… nici aceasta nu este de ajuns.

Trebuie să zbori, fără să te sprijini pe nimic din această lume, atent la glasul și la suflul Duhului. — Dar, îmi spui tu, aripile mele sunt pătate! Pe ele este un glod învechit, murdar, lipicios…

Dar am insistat pe lângă tine: cere ajutor de la Sfânta Fecioară. Spune-i din nou: Preasfântă Maică, abia de pot să zbor mai sus, căci mă atrage pământul, asemenea unui magnet blestemat! — Preabună Maică, numai Tu poți să faci ca sufletul meu să se avânte într-un zbor definitiv și glorios, care își are sfârșitul în Inima lui Dumnezeu.

— Ai încredere, căci Ea te ascultă.

Gândește-te cât de plăcută îi este Domnului tămâia care se ard în cinstea Sa. Gândește-te de asemenea la puțina valoare a lucrurilor de pe pământ, care abia începute, se termina… În schimb în Cer te așteaptă o mare Iubire: acolo nici decepții, nici înșelăciune, ci toată iubirea, toată frumusețea, toată măreția, toată știința din lume…! Și fără saț: te va satisface fără să te sature.

Viziunea ta despre lume să fie supranaturală! Și să fii calm, să fii împăcat! Privește lucrurile, oamenii, evenimentele… sub aspectul eternității.

Atunci, chiar dacă, omenește vorbind, zidul care îți poate bara trecerea este impunător, când îți ridici cu adevărat ochii spre Cer, el contează atât de puțin!

Dacă suntem apropiați de Cristos și dacă mergem pe urmele Lui, trebuie să iubim din toată inima sărăcia, desprinderea de bunurile pământești, lipsurile.

În viața spirituală, trebuie de multe ori să știi să pierzi, în sens pământesc, ca să câștigi Cerul. — Doar așa ești mereu câștigător.

Ți-am povestit cum chiar niște persoane care nu au fost botezate mi-au spus cu emoție: „este adevărat, înțeleg că sufletele sfinte trebuie să fie fericite deoarece viziunea pe care o au despre evenimente trece dincolo de lucrurile pământene și ele văd lucrurile din punctul de vedere al veșniciei“. Fie ca perspectiva aceasta să-ți fie mereu prezentă, am adăugat, pentru ca tu să răspunzi la predilecția pe care ți-a arătat-o Sfânta Treime.

Te asigur: dacă vom voi, noi, copii lui Dumnezeu, vom contribui enorm la iluminarea muncii și a vieții oamenilor, datorită splendorii divine — eterne! — pe care Domnul a binevoit s-o pună în sufletele noastre.

— Însă „cel care rămâne în Isus, trebuie să urmeze calea pe care El însuși a urmat-o“, după cum ne arată Sfântul Ioan: o cale care duce totdeauna la slavă, dar care, tot întotdeauna, trece prin sacrificiu.

Ce dezamăgire pentru cei care au văzut lumina acelui fals apostol și, vrând să iasă din întunericul lor, s-au apropiat de lucirea aceea! Au alergat s-o întâmpine. Poate că pe drum au lăsat fâșii din pielea lor… Câte unii, în căutarea luminii, au lăsat și fâșii de suflet… Și iată-i în apropierea acelui fals apostol unde nu găsesc decât răceală, obscuritate. Răceala și obscuritatea au ajuns să umple inimile sfărâmate ale celor care, pentru un moment, au crezut în acel ideal.

Acel apostol fals a făcut un lucru foarte rău: Dezamăgiții care și-ar fi dat carnea măruntaielor pentru un focar arzător, pentru un minunat rubin de caritate, se înapoiază la locul de unde au venit… și recad, cu inima stinsă, cu o inimă care nu mai este inimă… ci o bucată de gheață învăluită de întunericul ce va ajunge să le încețoșeze mintea. Iată opera ta, fals apostol al paradoxurilor!

Căci pe Cristos Îl ai pe buze și nu în faptele tale; pentru că tu atragi cu o lumină de care ești lipsit; pentru că tu nu ai căldura carității și te prefaci că te preocupă străinii în timp ce-i abandonezi pe ai tăi; pentru că ești un mincinos și minciuna este tatăl diavolului… De aceea tu lucrezi pentru demon, îi derutezi pe cei care-L urmează pe Învățător și chiar dacă ai triumfa în lumea aceasta, nenorocire ție în ziua, apropiată, când va veni Moartea și vei vedea mânia Judecătorului, pe care nu-L poți înșela.

Iată calea sigură: să mergi prin umilință la Cruce; și de pe Cruce, cu Cristos, spre Gloria nemuritoare a Tatălui.

Cât m-a bucurat epistola din această zi! Duhul Sfânt, prin mijlocirea Sfântului Paul ne învață secretul nemurii și al Gloriei. Noi oamenii, cu toții, simțim dorința de a dura la infinit. Am vrea să facem veșnice clipele vieții noastre pe care le considerăm fericite. Am dori să ne glorificăm amintirea. Am vrea ca idealurile noastre să fie nemuritoare. De aceea, în clipele de aparentă fericire, când există ceva care alină disperarea noastră, spunem și dorim cu toții (și este natural) ca să fie „pentru totdeauna, pentru totdeauna…“

Câtă viclenie la demon; cât de bine cunoștea el inima omenească! Veți fi ca zeii, a spus el primilor noștri părinți. Ori aceasta nu a fost decât o amară înșelăciune. Sfântul Paul, în această epistolă către Filipeni, ne dă secretul divin al nemurii și al Gloriei. Isus s-a nimicit pe Sine luând chip de rob… S-a umilit pe Sine, făcându-se ascultător până la moarte, și încă moartea pe Cruce. De aceea Dumnezeu L-a înălțat și L-a dat Numele care este mai presus de orice nume: pentru ca în numele lui Isus orice genunchi să se plece, în Ceruri, pe pământ și în infern…

Pentru a-L însoți pe Cristos în Gloria sa, la biruința sa de pe urmă, trebuie să participăm la jertfa sa și să ne identificăm cu El, care a murit pe Calvar.

Nu te lăsa distrat, nu da frâu liber imaginației tale: trăiește înăuntrul tău și vei fi mai aproape de Dumnezeu.

Ajută-mă s-o repet la urechea unuia și a a altuia… și a tuturor: păcătosul care are credință, chiar dacă obține toate fericirile pământești, este inevitabil un nenorocit, un nefericit.

E adevărat ca motivul care trebuie să ne facă să urâm păcatul, fie el și ușor, motivul care trebuie să ne emoționeze pe toți, este supranatural. Dumnezeu urăște mult acest păcat. Și ura aceasta este supremă, eternă și necesară, întrucât la răul acesta se opune binele nesfârșit… dar prima reflecție pe care ți-am semnalat-o ne poate conduce la cea de a doua.

Vei avea cu atât mai multă sfințenie cu cât, din Iubire, te vei umili mai mult.

În timp ce se dezlănțuia o prigoană violentă, preotul acela spunea în rugăciune: Isuse, fă ca fiecare incendiu nelegiuit să sporească și mai mult incendiul Iubirii și al Ispășirii mele.

Când contempli frumusețea, măreția și eficiența sarcinii tale de apostolat ne asiguri că începi să simți dureri de cap gândindu-te la calea pe care o mai ai de parcurs — câte suflete ne așteaptă! dar te simți foarte fericit când te oferi lui Isus să-I fii sclav. Dorești cu ardoare Crucea, și durerea, și Iubirea sufletelor. Fără să vrei, într-un gest instinctiv, întinzi brațele pentru ca El să te răstignească pe Crucea Sa binecuvântă: ca să devii sclavul său — „serviam“! Altfel spus, pentru a domni cu El.

Am fost mişcat să aud ruga înflăcărată rostită de tine: Doamne, singura dorinţă pe care o am este să-ţi fiu plăcut Ţie; restul îmi este indiferent. — Maica mea neprihănită, fă ca Iubirea şi numai Iubirea să-mi însufleţească faptele.

Dacă iubesc, pentru mine nu va exista infern.

Cât de bine este să trăiești viața lui Dumnezeu! Cât de bine este să nu dorești decât Gloria Sa!

Dacă vrei într-adevăr să dobândești viața și onorurile veșnice, învață să faci abstracție, în multe cazuri, de nobilele tale ambiții personale.

„Eul“ tău nu-l pune în sănătatea ta, în faima, în cariera, în ocupațiile tale, în fiecare pas pe care îl faci… Cât e de trist! Se pare că ai uitat că „tu“ nu ai nimic, că totul este al Lui.

Când, de-a lungul zilei, te vei simți umiliți, poate fără motiv, când te vei gândi că judecata ta ar trebui sa prevaleze, când vei observa că „eul“ tău se frământă în fiecare moment (ceea ce este al tău, al tău, al tău…), fii sigur că ai nevoie să fie „omorât“ egoismul tău.

Te sfătuiesc să nu cauți laude pentru tine însuți, nici chiar pe cele pe care le-ai merita; este mai bine să trecem neobservați și să rămână ascuns ceea ce este mai frumos și mai nobil în faptele noastre, în viața noastră. Ce măreț este să te faci cât mai mic! „Deo omnis gloria!“ — lui Dumnezeu toată slavă!

În momentele de durere, sufletul acela spunea Domnului: „Doamne ce puteam să-ți dau afară de onoarea mea; nu aveam nimic altceva. Dacă aș fi avut avere, Ți-aș fi dato-o. Dacă aș fi avut virtuți, fiecare din ele mi-ar fi îngăduit să Te servesc. Nu-mi mai rămânea decât onoarea, și Ți-am dat-o. Binecuvântat să fii, Doamne! Văd bine că în mâinile Tale am fost în siguranță!“

Începutul meu a fost țărâna și pământul este moștenirea întregului meu neam.

Cine merită laude, în afară de Dumnezeu?

Când vei simți că fierbe în tine orgoliul, această trufie care te împinge să te consideri un supraom, este momentul să-ți vii în fire și să zici: nu! Astfel vei gusta bucuria unui copil al lui Dumnezeu care trece pe pământ, săvârșind greșeli, desigur, dar făcând binele.

„Sancta Maria, Stella Maris“ — Sfânta Marie, Stea a Marii, călăuzește-ne!

— Da, o s-o strigi foarte tare căci nu este furtună care să poată clătina preablânda Inimă a Fecioarei. Când vei vedea că vine furtuna, dacă vei alerga sub acest solid adăpost care este Maria, nu e nici o primejdie să te cufunzi sau să fii înghițit de valuri.