Lista numerelor

Există 11 numere în «Forja», al căror subiect Viață supranaturală .

Dumnezeu îmi este Tată! — Dacă meditezi bine asupra acestui lucru, nu vei dori să renunți la un gând atât de consolator.

— Isus este Prietenul meu! (încă o descoperire prețioasă) Mă iubește cu toată divina Iubire a Inimii Sale.

— Sfântul Duh este Mângâietorul meu! El îmi conduce pașii de-a lungul drumului meu. Gândește-te bine la aceasta! Ești al lui Dumnezeu… și Dumnezeu este al tău.

Cu bucurie, Doamne, ne găsim în mâna ta rănită. Strânge-ne! Strânge-ne cu putere: să lăsăm la o parte, toată mizeria noastră pământeană! Ca să purificăm, să ne înflăcărăm și să ne simțim tot mai aproape de Tine!

— Și apoi, azvârle-ne departe, foarte departe, insuflându-ne dorința de a strânge roadele, de a face din Iubire pentru Tine semănători din ce în ce mai rodnice.

Scrie: „Mă consider ca o biată pasăre obișnuită să zboare din pom în pom sau cel mult până la etajul trei… Dar iată că pe parcursul vieții sale această micuță pasăre s-a simțit într-o zi destul de tare ca să ajungă până pe acoperișul unei case de o înălțime modestă, care nu semăna întru nimic cu un zgârie-nori…

— Dar, deodată, pasărea noastră este smulsă de un vultur care a luat-o drept un pui din rasa sa. Și între ghearele puternice, mica pasăre urcă sus, foarte sus, peste munți și peste vârfurile înzăpezite, peste norii albe, bleu, roz, și mai sus, până ce ajunge să privească fix soarele…

— Atunci vulturul, dând drumul micii păsărele, îi spune: Du-te într-acolo, zboară!

Doamne, nu mai vreau să ajung jos, pe pământ! Să mă lumineze mereu razele Soarelui divin - Cristos - în Euharistie! Fă să nu se întrerupă zborul meu până ce nu voi fi aflat odihnă în Inima ta!“

Reînnoiește-ți în fiecare zi dorința eficace de a te schimba, de a te uita pe tine, de a înainta „in novitate sensu“ înspre o viață reînnoită, substituind întregii noastre mizerii măreția veșnică și ascunsă a lui Dumnezeu.

În viața ta ești mulțumit, ești foarte fericit, chiar dacă simți uneori gheara tristeții. Și chiar dacă simți aproape obișnuit un fond real de amărăciune.

— Această bucurie și această neliniște pot coexista, fiecare în „omul“ ei: cea dintâi în omul nou, cealaltă în omul vechi.

Oare nu admiri acest minunat paradox inerent condiției de creștin: propria noastră mizerie este cea care ne împinge să ne refugiem în Dumnezeu, să ne „îndumnezeim“. Și cu El putem totul.

Nimicuri, niște lucruri mărunte cărora nu le sunt dator nimic, de la care nu aștept nimic, iată ce-mi reține atenția mult mai mult ca Dumnezeul meu! În ce companie mă aflu când nu sunt cu Dumnezeu?

Mulțumește-I lui Isus pentru siguranța pe care ți-o dă. Nu este încăpățânare: ci o lumină de la Dumnezeu care te face neclintit ca o stâncă, în timp ce alții deși sunt buni, par să se înfunde în nisip…, căci nu au temelia credinței. Cere Domnului ca exigențele virtuții credinței să se întrupeze în viața ta și în viața tuturor.

Nu ştii dacă ai progresat, şi nici cât… La ce ţi-ar servi un astfel de calcul?

— Important este să perseverezi, să îţi simţi inima arzând, să vezi lumină mai multă şi orizonturi mai vaste… să te îngrijești de intențiile noastre, să le intuiești (chiar dacă nu le cunoști) și să te rogi pentru fiecare dintre ele.

Niciodată nu putem să ne însușim puterea lui Isus când El trece printre noi. Domnul trece și ne transformă sufletele când ne strângem în jurul Lui ca o singură inimă, un singur mod de a privi, cu aceeași dorință de a fi buni creștini. Dar cel care este acolo nu ești tu, nici eu, ci El. Este Cristos care trece!

— Apoi el rămâne să locuiască în inimile noastre — în a ta și în a mea! — și în tabernacolele noastre.

— Isus este cel care trece, Isus este cel care rămâne. Este aici, în tine, în fiecare dintre voi și în mine.

Fii generos! Nu cere nici o mângâiere, nici măcar una lui Isus!

— Pentru ce? — m-ai întrebat tu. Și ți-am răspuns: chiar dacă Dumnezeu pare să fie departe, tu știi prea bine că El sălășluiește în sufletul tău și că El conferă vieții tale întregi un sens divin!

Referințe la Sfânta Scriptură
Referințe la Sfânta Scriptură