Lista numerelor

Există 6 numere în „Forja” al căror subiect este Doctrină → cateheză.

Există două aspecte fundamentale în viața popoarelor: legile privind căsătoria și legile privind învățământul. Asupra acestor puncte fiii lui Dumnezeu trebuie să se arate neclintiți, să lupte cu tărie, cu noblețe, din iubire pentru toate făpturile.

În toate zilele cer Domnului din toată inima să ne acorde darul limbilor. Un dar al limbilor ce nu constă în cunoaşterea mai multor limbi, ci în faptul de a şti să te adaptezi celor care te ascultă.

— Nu se pune deloc problema de a „vorbi simplist pe înțelesul oamenilor de rând“, ci mai curând de a vorbi cu înțelepciune în calitate de creștini, dar într-un mod accesibil tuturor.

— Darul acesta al vorbirii îl cer de la Domnul și de la binecuvântata sa Maică, pentru copiii săi.

Răutatea unora și ignoranța multora: iată dușmanii lui Dumnezeu și ai Bisericii.

— Sa reducem la tăcere pe răuvoitori și să luminăm cugetul ignorantului… Cu ajutorul lui Dumnezeu și prin străduințele noastre vom salva lumea.

Insist pe lângă tine: cere Domnului să acorde copiilor săi „darul limbilor“, darul de a ne face înțeleși de toți.

De ce doresc acest „dar al limbilor“? Poți să o deduci din paginile Evangheliei, care abundă în parabole, în exemple care fac tangibilă doctrina și ilustrează ceea ce este spiritual fără să degradeze, nici să înjosească cuvântul lui Dumnezeu.

Dușmanii lui Isus — și unii care își zic prieteni ai săi — proteguiți de armura științei umane și ținând bine sabia puterii, își bat joc de creștini după cum își bătea joc Filistinul de David, disprețuindu-l. Și astăzi va cădea la pământ Goliatul urii, al ipocriziei, al forței disprețuitoare, al laicismului, al indiferenței… și atunci, odată ce acest uriaș va fi rănit prin armele, aparent slabe, ale spiritului creștin — rugăciunea, ispășirea, acțiunea —, îl vom despuia de armura doctrinelor sale eronate, spre a-i înveșmânta pe frații noștri, oamenii, cu adevărata știință: cultura și practica creștină.

Un mare procentaj din persoanele care primesc Sacramentele citește o presă rea…

Cu calm, cu iubire de Dumnezeu, noi trebuie să ne rugăm și să răspândim învățătura cea bună, pentru că ei să nu mai citească acele foi diabolice pe care le cumpără… membrii familiei lor, spun ei, căci le este rușine, deși poate chiar ei înșiși o fac.

Referințe la Sfânta Scriptură