Lista numerelor

Există 8 numere în „Forja” al căror subiect este Speranță → în luptă.

Să nu te simţi ruşinat când descoperi că ai în inimă „fomes peccati“, această înclinare spre rău care te va însoţi atâta timp cât vei trăi, întrucât nimeni nu este scutit de povara aceasta.

Nici o ruşine! Domnul, care este atotputernic şi milostiv ne-a dat toate mijloacele necesare spre a domina această înclinare: sacramentele, viaţa de evlavie, truda ta, dacă o sfinţeşti.

— Recurge cu perseverenţă la aceste mijloace, fiind gata să începi şi să reîncepi fără a te descuraja.

Doamne, scapă-mă de mine însumi!

Neștearsa amintire a favorurilor acordate ție de Dumnezeu trebuie să-ți fie mereu un stimulent puternic. Și mai mult încă în ceasul încercării.

Nu exista decât un singur rău fatal, o singură eroare funestă: să accepți înfrângerea, să nu știi să lupți potrivit spiritului fiilor lui Dumnezeu. Dacă îți lipsește acest efort personal, sufletul se îngreunează și se veștejește în singurătate, și devine incapabil să aducă roade…

În această situație de lașitate, creatura îi obligă pe Domnul Cristos să rostească aceste cuvinte pe care el le-a auzit de la paraliticul de pe marginea scăldătoarei din Siloe: „Hominem non habeo“ — nu am pe nimeni!

— Ce rușine dacă Isus nu va afla în tine pe bărbatul sau pe femeia la care se așteaptă!

„Nam, et si ambulavero in medio umbrae mortis, non timebo mala“. — Chiar dacă aș merge prin umbrele morții, nu aș simți nicio o teamă. Nici slăbiciunile mele, nici slăbiciunile dușmanului nu trebuie să mă preocupe, „quoniam tu mecum es“ — pentru că Domnul este cu mine.

Nu te descuraja niciodată deoarece Domnul este totdeauna gata să-ți dea harul necesar pentru această nouă convertire de care ai nevoie ca să te înalți până în planul supranatural.

Exersează-te pentru a căpăta virtutea speranței; pentru Dumnezeu, și chiar dacă-ți pare greu, perseverează în lucrul bine făcut, fiind convins că efortul tău nu este zadarnic în fața Domnului.

Aștepți victoria, sfârșitul luptei… Dar iată că ea se face așteptată!

— Mulțumește-I totuși Domnului ca și cum ți-ai fi atins deja scopul; oferă-I nerăbdarea ta: „vir fidelis loquetur victoriam“ — plin de bucurie, omul credincios va cânta victoria.

Referințe la Sfânta Scriptură
Referințe la Sfânta Scriptură
Referințe la Sfânta Scriptură