Lista numerelor

Există 2 numere în „Forja” al căror subiect este Fidelitate → loialitate față de Biserică.

„Port asupra mea grija pentru toate Bisericile“ — scria sfântul Paul. Și acest suspin al Apostolatului amintește tuturor creștinilor — de asemenea și ție — răspunderea pe care o au de a pune la picioarele Miresei lui Isus Cristos, Sfânta Biserică, ceea ce suntem și ceea ce putem, iubind-o cu toată credința, cu prețul chiar al bunurilor, al onoarei, al vieții noastre.

De când Mântuitorul a întemeiat Biserica, ea a suferit mereu persecuţii. Altădată persecuţiile se făceau pe faţă, astăzi ele se fac în mod mai disimulat. Dar în prezent, ca şi în trecut, Biserica este mereu combătută.

— De aici datoria imperioasă pentru noi de a trăi, zi de zi, ca nişte catolici cu răspundere!

Referințe la Sfânta Scriptură