Lista numerelor

Zi după zi, ca suflet generos, trebuie să înveţi să renunţi la dorinţele tale, rămânând voios şi discret, pentru a-i sluji pe ceilalţi şi pentru a le face viaţa agreabilă.

— A acţiona astfel este adevărata caritatea a lui Cristos.

Mortificări obișnuite, repetate: da, dar nu manii…

— Nu este necesar ca aceste mortificări să fie mereu aceleași: ceea ce este statornic, obișnuit, cele cu care ne-am obișnuit fără să ne fi legat de ele, iată adevăratul spirit de mortificare.

Sfințenia e mlădioasă ca mușchii bine exersați. Cel ce vrea să devină sfânt se îngrijește ca în timpul în care face un lucru ce-l mortifică, să nu facă, în măsura în care nu Îl ofensează pe Dumnezeu, un alt lucru care să-l coste tot atât și Îi mulțumește lui Dumnezeu pentru această posibilitate. Dacă am proceda într-altfel, am risca să devenim creștini rigizi, fără viață, asemenea unor marionete. Or, sfințenia nu are rigiditate: ea știe să zâmbească, să cedeze, să aștepte. Ea este vie: plină de viață supranaturală.

Ți-ai fixat această hotărâre: „să mor câte puțin pentru mine însumi, cu fiecare zi“.

De-ai putea reuși!

Chiar și cea mai mică umilire ia în ochii tăi proporțiile unei epopei. Uneori Isus se folosește de „bizareriile“ tale, de meschinăriile tale ca să te umilești și ca din necesitate să faci virtute.

Așa cum se cioplește o piatră sau un lemn, cu fiecare zi mai mult și în spirit de penitență, trebuie netezite asperitățile, eliminând defectele din viața noastră personală, prin mici mortificări. Acestea sunt de două feluri: mortificări active — pe care le căutăm, ca pe niște floricele pe care le culegem de-a lungul zilei, și mortificări pasive, care vin din afară și pe care ne costă ca să le acceptăm. Apoi Isus Cristos adaugă ceea ce lipsește.

— Ce minunat Crucifix vei deveni dacă răspunsul tău va fi mărinimos, plin de bucurie și total.

Spiritul de penitență constă în principal în a profita de numeroasele lucruri mărunte — acțiuni, renunțări, sacrificii, servicii — pe care le întâlnim zilnic în calea noastră. Și cum s-o facem? Prin acte de iubire și de căință sau prin mortificări; să alcătuim un frumos buchet până la finele zilei, o prea frumoasă jerbă pe care s-o oferim lui Dumnezeu!

Cel mai bun spirit de sacrificiu este perseverență în lucrarea începută: fie că o facem sau nu cu plăcere.

Supune încuviințării directorului tău spiritual mortificările pe care ți le-ai propus, ca el să le modereze.

— Asta nu implică neapărat diminuarea lor ci și mărirea lor dacă El o va considera oportună. Dar oricum va fi, primește!

Mortificarea noastră trebuie să fie continuă, ca și bătăile inimii: astfel vom dobândi stăpânirea de noi înșine și vom exercita asupra celorlalți generozitatea lui Isus Cristos.

Dacă unim micimile noastre — cele care sunt neînsemnate ca şi marile contradicţii — cu suferinţele nespuse al Domnului — valoarea lor n-ar face decât să crească; vor deveni o comoară şi atunci vom lua, de bunăvoie şi cu toată râvnă, asupra noastră, Crucea lui Cristos.

— Şi astfel nu va mai fi necaz care să nu poată fi repede învins, şi nu va mai fi nimic şi nici nimeni care să ne poată răpi pacea şi bucuria.