Lista numerelor

Există 12 numere în „Forja” al căror subiect este Sfințenie → sfințenie în viața obișnuită.

Sfinţenia nu constă în a face lucruri mari. Ea este mai înainte de toate o luptă pentru ca, în domeniul supranatural, viaţa să nu se stingă: pentru tine constă în a te mistui până la ultima fibră, slujind pe Dumnezeu în locul cel de pe urmă… sau cel dintâi: acolo unde te va trimite El.

Iată ce îţi recomand pentru calea ta de creştin: rugăciune, penitenţă, muncă neobosită, întru îndeplinirea plină de dragoste a datoriei tale.

Cultivă în suflete eroismul de a săvârşi cât mai perfect lucrurile mărunte de fiecare zi: ca şi cum mântuirea lumii ar depinde de fiecare din aceste acţiuni.

Dumnezeu nu te smulge din mediul tău; El nu te face nici să părăseşti lumea sau starea ta de viaţă; nici să renunţi la ambiţiile tale nobile sau la munca ta profesională… Dimpotrivă, tocmai acolo El vrea să te sfinţeşti!

Creștini! Viața noastră trebuie să fie cât mai obișnuită, să vrem să facem în fiecare zi exact lucrurile pe care le avem de făcut; să ducem la bun sfârșit în lume misiunea noastră divină prin îndeplinirea micilor îndatoriri de fiecare clipă.

— Sau mai bine zis: să ne străduim să le îndeplinim, pentru că se va întâmpla să nu reușim și să ne vedem obligați să-I mărturisim Domnului, seara, când ne facem examenul de conștiință: nu-Ți ofer virtuți, astăzi nu-Ți pot oferi decât defecte, dar, prin harul Tău, voi ajunge să merit titlul de învingător.

În slujba lui Dumnezeu nu există îndatorire mare sau mică: toate sunt de cea mai înaltă importanță.

— Anvergura acestei îndatoriri depinde de elevația spirituală a celui care o are de îndeplini.

Avem obligație să muncim și să muncim conștiincios, pătrunși de răspunderile noastre; să muncim cu dragoste și cu perseverența, fără opriri și neglijențe: căci munca este o poruncă a lui Dumnezeu, iar pe Dumnezeu, după cum spune psalmistul, trebuie să-L asculți, „in laetitia“ — cu bucurie!

Nu trebuie uitat că orice muncă demnă, nobilă și cinstită din punct de vedere uman poate și trebuie să fie înălțată pe o treaptă supranaturală, ca să devină o lucrare a lui Dumnezeu.

Admiră bunătatea lui Dumnezeu, Tatăl nostru: ceea ce iubești mai presus de tot și de toate, căminul tău, familia, țara ta, totul poate fi sfințit: o astfel de certitudine nu te umple oare de bucurie?

Dacă vrem cu adevărat să ne sfinţim munca, trebuie să îndeplinim neapărat această primă condiţie: să muncim şi să muncim bine, cu seriozitate, atât din punct de vedere uman, cât şi supranatural.

Aurul curat și diamantele se află în măruntaiele pământului, nu în palmă.

A te sfinți și a-i sfinți și pe alții depinde de această fervoare, de această bucurie și de munca ta, de neînsemnata ta muncă de zi cu zi.

În modul nostru obişnuit de a fi, avem nevoie de o virtute mult superioară aceleia a legendarului rege Midas, care transforma în aur tot ce atingea.

— Noi, din iubire, trebuie să transformăm, prin iubire, munca umană, cea obişnuită, de zi cu zi, în lucrarea lui Dumnezeu, cu efect veşnic.

Referințe la Sfânta Scriptură