Lista numerelor

Există 2 numere în «Brazdă», al căror subiect Apostoli.

Felul în care Isus i-a chemat pe cei doisprezece dintâi nu putea să fie mai simplu: „vino şi urmează-mă!”.

Ție, care cauţi atâtea scuze pentru a nu continua această muncă, ți se potrivește ca o mănușă această considerație: cât de puține cunoştinţe aveau acești doisprezece; și, totuși, cât de mult i-au mișcat pe cei care-i ascultau!

– Nu uita: munca, El este acela care continuă să o facă, folosindu-se de fiecare din noi.

De când ai luat hotărârea, faci în fiecare zi câte o nouă descoperire. Îţi aminteşti cum era înainte, când te întrebai necontenit: „şi aceasta, cum o voi face?”…, continuând apoi în îndoielile și decepțiile tale.

Acum găseşti întotdeauna răspunsul exact, înţelept şi limpede. Şi, auzind cum se răspunde la întrebările tale, câteodată puerile, ţi se întâmplă să gândeşti: „aşa a trebuit Isus să se ocupe de primii Doisprezece”.

Referințe la Sfânta Scriptură