Lista numerelor

Există 5 numere în «Brazdă», al căror subiect Știință.

Pentru tine, care doreşti să dobândeşti o mentalitate catolică, universală, iată unele caracteristici:

– viziune largă şi o aprofundare energică a ceea ce este mereu viu în doctrina catolică;

– dorință justă și sănătoasă – niciodată frivolitate – de a reînnoi doctrinele caracteristice ale gândirii tradiţionale, în filosofie şi în interpretarea istoriei…;

– o atenţie vigilentă la orientările ştiinţei şi gândirii contemporane;

– şi o atitudine pozitivă şi deschisă, faţă de transformarea actuală a structurilor sociale şi a formelor de viaţă.

E o experiență dureroasă să observi că unii, mai puțin preocupați să învețe, să afle cuceririle prețioase ale științei, se consacră construirii acesteia după gustul lor, cu metode mai mult sau mai puțin arbitrare.

Dar această constatare trebuie să te conducă pe tine să îți dublezi eforturile pentru aprofundarea adevărului.

Mai ușor decât să cercetezi este să scrii împotriva celor care fac cercetări, sau împotriva celor care fac noi descoperiri în ştiinţă şi în tehnică. – Dar nu trebuie să tolerăm ca, în plus, acești „critici” să pretindă să se erijeze în stăpâni absoluţi ai cunoașterii şi ai opiniei ignoranților.

„Nu este clar, nu este clar”, riposta el la afirmaţia plină de siguranță a celorlalţi… Ce era limpede, era ignoranţa lui.

Îndoiala – în domeniul ştiinţei,al reputaţiei altuia – este o plantă care se seamănă uşor, dar care se smulge cu mare greutate.