Lista numerelor

Există 5 numere în «Brazdă», al căror subiect Dreptate.

Dumnezeu, în dreptatea şi în îndurarea Sa – infinite şi perfecte –, tratează cu aceeași dragoste, și în mod inegal, pe copiii Săi inegali.

De aceea, egalitatea nu înseamnă a-i măsura pe toți cu aceeași măsură.

Trebuie să rămâi tăcut şi inactiv?… Faţă de un atac nedrept împotriva unei legi drepte, ei, bine, nu!

Săracii – spunea un prieten al nostru – sunt cea mai bună carte a mea de spiritualitate şi principalul motiv al rugăciunilor mele. Săracii mă dor, şi Cristos mă doare prin ei. Şi, pentru că mă doare, înțeleg că Îl iubesc şi că îi iubesc.

Când se loveşte de amara nedreptate a acestei vieţi, cât de mult se bucură un suflet drept, gândindu-se la Dreptatea veşnică a lui Dumnezeu etern!

– Şi, cunoscându-şi propriile slăbiciuni, lasă să-i scape această exclamaţie paulină, susţinută de dorinţe roditoare: «non vivo ego» – nu mai sunt eu care trăieşte acum, ci este Cristos care trăieşte în mine. Şi va trăi veşnic!

Când rezolvi probleme, încearcă să nu exagerezi niciodată cu dreptatea până la a uita caritatea.

Referințe la Sfânta Scriptură