Lista numerelor

Există 12 numere în «Brazdă», al căror subiect Ascultare.

Trebuie să ţi se ceară mai mult; pentru că poţi da mai mult şi pentru că trebuie să dai mai mult. Gândeşte-te.

Am auzit spunându-se cândva că în timpul marilor bătălii se petrece un fenomen ciudat. Cu toate că victoria este asigurată dinainte datorită superiorităţii numerice şi a mijloacelor, nu lipsesc momentele în care, în toiul luptei, din cauza slăbiciunii unui sector, înfrângerea ameninţă. Atunci vin ordinele dure de la comandamentul suprem şi sunt acoperite breșele din flancul aflat în dificultate.

– M-am gândit la tine şi la mine. Cu Dumnezeu, care nu pierde nicio bătălie, vom fi întotdeauna învingători. De aceea, în lupta pentru sfinţenie, dacă te simţi fără puteri, ascultă ordinele, dă-le atenţie, lasă-te ajutat,… pentru că El nu dă greș.

Ascultă docil. – Dar cu inteligenţă, cu dragoste şi cu simţul răspunderii, care n-au nimic de-a face cu a-i judeca pe cei care guvernează.

În apostolat, ascultă fără să ții seama de calitățile omenești ale celui care comandă, nici de modul în care comandă. Contrariul nu este o virtute.

Cruci sunt multe: de briliante, de perle, de smaralde, din email, din fildeş… şi cruci de lemn, ca aceea a Domnului Nostru. Toate merită o veneraţie egală, întrucât Crucea ne vorbeşte de sacrificiul lui Dumnezeu făcut Om. – Pune această consideraţie în obediența ta, fără să uiţi că El a îmbrăţişat acest Lemn cu dragoste, fără ezitare, și că prin aceasta a câştigat Mântuirea noastră.

Doar după ce ai ascultat, ceea ce este un semn al corectitudinii intenției, fă corecția fraternă, cu condițiile necesare, și vei întări unitatea prin îndeplinirea acestei datorii.

Se ascultă cu buzele, cu inima şi cu mintea. – Asculţi nu de un om, ci de Dumnezeu.

Nu iubeşti ascultarea dacă nu iubeşti cu adevărat ordinul care ţi se dă, dacă nu iubeşti cu adevărat ceea ce ţi s-a comandat.

Multe probleme se rezolvă imediat. Altele, nu atât de repede. Dar toate se vor rezolva, dacă suntem fideli: dacă ascultăm, dacă facem ceea ce ni s-a cerut

Domnul vrea de la tine un apostolat precis, ca pescuitul celor 153 de peşti mari – și nu alții –, prinşi în partea dreaptă a bărcii.

Şi tu mă întrebi: cum se face că, ştiindu-mă pescar de oameni, venind în contact cu mulţi colegi, și fiind capabil să înțeleg spre cine trebuie să se îndrepte apostolatul meu specific, nu pescuiesc nimic? – Oare, îmi lipseşte Dragostea?... Oare, îmi lipseşte viaţa interioară? Ascultă răspunsul de pe buzele lui Petru, în timpul celuilalt pescuit miraculos: „Învăţătorule, toată noaptea am trudit şi nu am prins nimic; totuşi, la cuvântul Tău, o să arunc mrejele”.

În numele lui Isus Cristos, reîncepe. – Și, întărit, scapă de această lene.

Ascultă fără atâtea amărăciuni inutile… A manifesta tristeţe sau rea-voință faţă de ordin este o greşeală foarte mare. Dar a le simți, și nimic mai mult, nu doar că nu este o greşeală, ci poate fi ocazia unei mari victorii, încununarea unui act de virtute eroică.

Nu eu am inventat aceasta. Îţi aminteşti? Evanghelia spune că un tată de familie a dat aceeaşi sarcină celor doi fii ai săi… Și Isus se bucură de cel care, deși s-a împotrivit, a îndeplinit sarcina! Se bucură pentru că disciplina este rodul Dragostei.

Cele mai multe acte de nesupunere provin din faptul că nu se știe să se „asculte” ordinul; ceea ce, în fond, este lipsă de umilință sau de interes în a sluji.

Vrei ca ascultarea ta să fie o ascultare deplină?... Atunci ascultă bine, pentru a înțelege amploarea şi spiritul a ceea ce îţi este indicat; şi, dacă nu înţelegi ceva, pune întrebări.

Să vedem când o să te convingi că trebuie să asculţi!… Şi eşti neascultător dacă, în loc să-ţi îndeplineşti planul de viaţă, îţi pierzi timpul. Toate clipele tale trebuie să fie pline: muncă, studiu, prozelitism, viaţă interioară.

Referințe la Sfânta Scriptură