Lista numerelor

Există 12 numere în «Brazdă», al căror subiect Seninătate.

Seninătate, cutezanţă! Cu aceste virtuţi vei pune în derută coloana a cincea a celor slabi, a fricoșilor, a trădătorilor.

Loialitatea are drept consecinţe siguranța de a merge pe un drum drept, fără instabilități sau perturbări, și cea de a te întări în această certitudine: că există bun simț și fericire.

– Vezi dacă aceasta se îndeplinește în fiecare clipă din viaţa ta.

Nu neg că ești inteligent. Dar o pasiune dezordonată te face să acţionezi ca un prost.

Nu e vorba să-ţi îndeplineşti îndatoririle în grabă, ci să le duci la bun sfârşit, fără oprire, în ritmul lui Dumnezeu.

Un leac pentru îngrijorările tale: răbdare, intenţie dreaptă, a privi lucrurile dintr-o perspectivă supranaturală.

Alungă – dacă Dumnezeu este cu tine – teama şi tulburarea din spiritul tău… evită aceste reacţii, de cum apar, căci ele nu fac decât să înmulţească tentaţiile şi să mărească pericolul.

Chiar dacă totul se năruie şi dispare, chiar dacă evenimentele se petrec invers faţă de ce era prevăzut, într-o cumplită vitregie, nu se câștigă nimic dacă ești tulburat. Apoi, aminteşte-ţi de această rugăciune plină de încredere a profetului: „Domnul este judecătorul nostru, Domnul este Legiuitorul nostru, Domnul este Regele nostru; El este Cel care ne va salva!”

– Recită această rugăciune cu pietate, zilnic, pentru a conforma purtarea ta cu planurile Providenţei, care ne guvernează spre binele nostru.

Dacă – având privirea fixată în Dumnezeu – ştii să rămâi senin în fața îngrijorărilor, dacă înveţi să uiţi meschinăriile, ranchiunele şi invidiile, ai cruța atâta energie, de care ai nevoie pentru a lucra cu eficiență, în serviciul oamenilor.

Sfânta Maria este –așa O invocă Biserica – Regina Păcii. De aceea, când se tulbură sufletul tău, mediul tău familial sau profesional, conviețuirea în societate, relaţiile între popoare, nu conteni să o chemi cu acest titlu: «Regina pacis, ora pro nobis!» – Regina Păcii, roagă-te pentru noi! Ai încercat, măcar atunci când îţi pierzi liniştea?… – Vei fi surprins de eficacitatea imediată.

Totul se repară, în afară de moarte… Şi moartea repară totul.

Greșești dacă te laşi impresionat de prima sau de ultima conversaţie avută! Ascultă cu respect, cu interes; ai încredere în oameni… dar trece judecata ta prin sita prezenţei lui Dumnezeu.

Pentru tine, care ai această mare problemă: –Dacă problema este pusă aşa cum trebuie, altfel spus, cu viziune supranaturală, senină şi responsabilă, se găseşte întotdeauna o soluţie.

Referințe la Sfânta Scriptură